Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Opt excursionişti s-au înecat la propriu în zăpada de pe Giumalău. Află aventura de groază a unor tineri imprudenţi

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 4 martie 2012 ·

Cei opt, care doreau să ajungă la cabană au nimerit într-o zonă în care zăpada depăşea doi metri. Au încercat să înoate prin ea dar s-au epuizat fizic. Salvamontiştii i-au salvat aproape de miezul nopţii. Sursa: Sergiu Rusu

O simplă excursie din zona Mestecăniş spre cabana Giumalău s-a transformat într-o aventură de coşmar pentru nouă tineri din municipiul Suceava care au rămas blocaţi pe traseu, în mijlocul munţilor, înconjuraţi de zăpadă care, în unele locuri, depăşea doi metri.

O fată din grup a capitulat, nemaiputând înainta un metru

Un traseu pe care vara îl faci în cinci-şase ore s-a transformat într-un maraton prin zăpadă, după nouă ore de mers susţinut prin zăpadă abia parcurgând circa 70% din drum.

Era în jurul orei 19:00, când au ajuns la ieşirea în golul alpin în zona Poiana Ciungi, afară se înnoptase deja, iar în acel moment au decis să ceară ajutor, mai ales că o fată din grup era epuizată fizic.

Salvamontiştii au ajuns în zona Ciungi, după aproape două ore, cu ajutorul snowmobilului. „Am luat decizia să-i ducem cât mai repede la cabana Giumalău, fiind cel mai mai apropiat spaţiu încălzit. Traversarea grupului şi a bagajelor până la aproape 800 m de cabană s-a facut într-o oră şi un sfert. Din cauza profilului terenului şi a cornişelor de zăpadă, deplasarea cu snowmobilul a fost imposibilă. În continuare, s-au făcut urme cu schiurile de tură până la cabană, grupul ajungând în condiţii optime la ora 23.15”, ne-a declarat şeful Salvamont Vatra Dornei, Petru Ariciuc.

S-au expus unui risc uriaş

Deşi totul s-a terminat cu bine, salvamontiştii susţin că riscul la care s-au expus cei nouă tineri a fost uriaş. „Au anunţat în momentul cel mai potrivit că sunt în imposibilitate de a continua drumul, nu s-au aventurat în golul alpin unde cu sigurantă s-ar fi rătăcit şi au preferat să ramână la adăpos

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 7 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 7 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 6 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 8 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 10 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Un șofer a blocat autostrada A1 cu un camion, pe sensul Pitești – București. Ce a urmat apoi

Cancan acum 7 ore
Scene neobișnuite duminică după-amiază pe Autostrada A1, pe sensul Pitești – București, unde traficul a fost complet blocat în urma unui protest neașteptat. Un șofer de camion a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul carosabilului, s-a urcat pe ca

Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Gheorghe Piperea

Gandul acum 6 ore
Marius Tucă Show începe luni, 21 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Gheorghe Piperea, europarlamentar. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 8 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 9 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 5 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Vremea

București
acum

21°
lun.

21°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

18°
lun.

18°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°