În urma castingului, el şi Nicoleta Drăgan au intrat în proiectul TV al lui Titus Munteanu.
"Am ajuns acolo în urma unei preselecţii la care ţin minte şi acum că au fost 600 de candidaţi şi am fost aleşi doi oameni: Nicoleta Drăgan, care a fost la Hi-Q, şi cu mine. Aşadar, chiar a fost o concurenţă mare şi m-am bucurat foarte tare că am fost ales. Veneam din Cluj, mă mutasem la Bucureşti, nu aveam experienţă de scenă deloc, de televizune nici atât, şi au însemnat foarte mult pentru mine acei 3 ani cât am fost alături de colegii mei de la "Şcoala Vedetelor" şi vreau să-i mulţumesc acum, personal, domnului Titus Munteanu pentru tot ceea ce m-a învăţat şi şansa pe care mi-a dat-o. Iar eu pentru dânsul nu am decât cuvinte de laudă şi îi port un mare respect", a spus Călin Goia pentru PRO TV Magazin.