Pentru tot mai mulţi români, locul de muncă perfect este acela unde au suficient timp liber pentru a socializa, fie virtual, fie în plan real.
„Munca grea te răsplăteşte în viitor, lenea te răsplăteşte pe loc" este, se pare, maxima preferată a românilor, deoarece un raport Eurosat (biroul european de statistică) arată că, deşi angajaţii din România lucrează 41 de ore pe săptămână, productivitatea lor nu este nici măcar la jumătate din media europeană. Chiar şi aşa, cu multe ore petrecute la muncă, angajaţii spun că este o binecuvântare să ai un job stabil în cadrul căruia timpul îţi permite să faci şi alte lucruri, precum cititul, navigatul pe internet sau vorbitul cu alţi colegi.
„Motivul principal pentru care sunt antreprenor este acela că aş fi fost imediat concediat dacă lucram pentru altcineva. Îmi place să stau pe Facebook şi pe Twitter şi să iau câte pauze doresc", spune Diana Adam, o bucureşteancă în vârstă de 35 de ani, care adaugă că nu are impresia că acest lucru înseamnă că este o persoană leneşă.
Pauzele mici ajută la concentrare
Specialiştii din domeniul resurselor umane afirmă însă că motivele pentru care angajaţii pierd timpul la locul de muncă ţin de gradul de implicare a fiecăruia. „Dacă îţi păstrezi concentrarea, în patru ore poţi fi la fel de productiv ca în opt ore. Ai nevoie însă de pauze mici care să te reenergizeze şi care te pot ajuta să te concentrezi mai bine", spune Monica Dona, PR Manager în cadrul companiei Lugera & Makler.
În schimb, psihologii sunt de părere că modul în care este irosit timpul la birou diferă în funcţie de sex şi de vârstă, singura trăsătură comună fiind dezinteresul şi lipsa de motivare. „Bărbaţii întârzie mai mult la pauza de masă, iar femeile stau mai mult pe Facebook. Cei mai în vârstă vorbesc mai mult între ei, în timp ce cei tineri navighează mai mult pe internet şi st