Birocraţia nu are limite, iar unii funcţionari nu se gândesc înainte să aplice legea. Au tăiat indemnizaţia unui copil pentru o datorie infimă de care familia habar nu avea. Plicul folosit pentru a trimite înştiinţarea a costat mai mult decât valoarea datoriei.
Familia Pepene a aflat cu stupoare că nu va primii banii pe luna martie, pentru că sunt datori la stat. Mai exact aveau de achitat 36 de bani, plus penalizări la Administraţia Fiscală Braşov. Mai exact datoria totală se ridica la „uriaşa" sumă de 1 leu.
Pentru că oamenii nu se puteau descurca fără aceşti bani, tatăl copilului de un an şi patru luni s-a dus să ceară explicaţii.
„Am venit la primărie să mi se spună de ce nu am plătit şi mi s-a spus că am avut o taxă neachitată în 2011 de 0,36 bani şi cu penalităţi un leu. Explicaţia a fost clară, că fiecare om mai greşeşte. Numai că de câte ori am greşit am plătit. Eu sunt un simplu vânzător, soţia , trăim din indemnizaţia de creştere a copilului şi salariu minim pe economie", a declarat Marius Pepene, soţul femeii, citat de realitatea.net.
Chiar dacă funcţionarii şi-au recunoscut vina şi oamenii au plătit datoria, tot au rămas fără bani două săptămâni. Ei vor trebui să se împrumute până când autorităţile le vor debloca banii.