După isteria mediatică a revoltei populare, urmate imediat de năbădăile zăpezii, de Jos Guvernul-Sus Guvernul! și de criza morfinei, televiziunile și în general presa nu dau semne de oboseală, dar nici de moderație. Piața, ca și drumul național sau județean asaltat de viscol, s-au transformat în platouri de televiziune, iar jurnaliștii înfruntă vicisitudinile meteorologice și politice pentru a fi prezenți acolo unde lucrurile se întâmplă. Cât din ceea ce se livrează publicului face parte din misiunea originară a presei de ”câine de pază a democrației”, la ce e bună și cum se stabilește agenda publică prin intermediul mass-media? Întrebările revin acum pentru că în perioada amintită manipularea a fost pronunțat vizibilă, zgomotele, exagerările, exacerbarea au dominat pe majoritatea canalelor, instalând o formă de ipohondrie hrănită de interese politice vădite. Bloggeri și activiști ai societății civile au făcut publice negocierile din spatele camerelor pentru a se acredita o imagine sau alta în Piața Universității (vezi Theophyle), iar informația curată, simplă, cu date și fapte, eventual comparații adecvate și explicitări, a fost marfă rară.
Lipsa de cerebralitate, conduita absurdă și vehemența din mediul politic s-a mutat în mass-media, ca o boală contagioasă cu delir de febră. Exemplele se înmulțesc în fiecare zi: recent PSD-istul Șova s-a repezit la PDL-ista Mihaela Popa cu amenințări la Realitatea TV, și vice-versa, prefectul PDL de Teleorman, Teodor Nițulescu i-a făcut ” nesimțiți” pe jurnaliștii intrați în instituție, iar Adrian Moraru a parasit studioul B1TV dupa un schimb de jigniri cu Agaton. Hulirea interlocutorilor cu un repertoriu chiar mai amplu decât ”dobitoc”, ”nesimțit”, ”mitocan” adresate președintelui CNAS de Gâdea pe Antena 3, batjocura extinsă de la inamici spre public, pentru care nu există exemplu mai halucinant decât pledoaria lui Mir