Primăvara s-a rupt, dramatic, dintre zăpezi, lumina triumfând, a câta oară?, asupra întunericului, regenerând un nou ciclu al seminţelor şi o nouă speranţă a fiinţei vii. Orice început amână un sfârşit, în consecinţă, „nascentes morimur” rămâne un dicton de studiat altădată.
Acum, plutim în misterul luminii ce ne-nvăluie. Poate fi lumina misterioasă, ea, care străpunge ascunzişurile, făcând văzute cele nevăzute? Încerc să pricep acest paradox şi constat că „mister” e un cuvânt grecesc având seminificaţia verbului „a închide”, „a încuia”; din aceeaşi rădăcină se trag şi cuvintele „mistic”, „misticism”...
Istoria religiilor şi a credinţelor religioase leagă adesea termenul „mister” de Eleusis, oraşul de la malul golfului Saronic, celebru pentru cultul esoteric al zeiţelor Persefona şi Demetra, dar şi pentru că acolo s-a născut Eschil. În mitologia greacă, există o legendă potrivit căreia Hades, stăpânul Infernului, a răpit-o pe frumoasa Persefona pe când aceasta culegea flori, pe o câmpie siciliană. Intenţia lui era să o transforme în regina Infernului. În acel moment, culturile au încetat să mai crească, anunţând-o pe Demetra, zeiţa agriculturii, care porneşte în căutarea fiicei. Ajunsă la Eleusis, locuitorii o primesc cu multă generozitate, iar Demetra le dezvăluie misterul vegetaţiei perene.
Chiar dacă Persefona n-a revenit definitiv în lumea muritorilor, a rămas să trăiască jumătate de an (din primăvară până în toamnă) pe pământ şi cealaltă jumătate (toamna şi iarna), în Infern.
Misterele eleusine pleacă de la aceste mitice iniţieri făcute locuitorilor şi au aspectul unor spectacole solemne (în greaca veche, „orgii”), profund religioase, în care preoţii (hierofanţii, cei care puteau comunica direct cu zeii) explică oamenilor misterele Demetrei.
Grecii din Eleusis sărbătoreau două asemenea mistere. „Marele mister” începea toamna şi se
