Nadia Comaneci mizeaza pe o prestatie buna a echipei romanesti de gimnastica, la Jocurile Olimpice de la Londra.
"Mizez pe o prestatie buna a echipei romanesti de gimnastica si le urez mult succes in atingerea celei mai inalte pozitii din competitie", a declarat, pentru Ziare.com, fosta glorie a gimnasticii romanesti.
O performanta buna a echipei Romaniei ar putea fi, in viziunea fostei mari gimnaste romane, o buna ocazie ca strainii sa auda de tara noastra.
"Jocurile Olimpice de la Londra reprezinta o noua ocazie pentru toata lumea sa descopere talentele care exista in Romania si potentialul pe care tara noastra il are pentru cei care vor sa ne viziteze tara", ne-a mai spus Nadia.
A XXX-a editie a Jocurilor Olimpice se va desfasura la Londra, Marea Britanie, in perioada 27 iulie - 12 august 2012.
O parere foarte buna are fosta sportiva si despre antrenorii echipei nationale, Mariana Bitang si Octavian Bellu.
"Echipa de gimnastica a Romaniei este coordonata de cel mai bun cuplu de antrenori si sunt convinsa ca fetele antrenate de Octavian si Maria vor da cele mai bune rezultate posibile. Important pentru noi este sa ramanem intre primele tari in gimnastica, sunt foarte multe echipe care isi doresc aceste locuri", ne-a declarat Nadia Comaneci.
Am intrebat-o pe "Zeita de la Montreal" cand crede ca gimnastica romaneasca va urca din nou in topurile internationale, iar raspunsul a fost ca, in opinia sa, fetele nu au parasit acest top.
"Cred ca gimnastica romaneasca nu a parasit acest top, insa este intr-o perioada de tranzitie, unde este normal sa mai existe anumite decalaje. Un pas important a fost facut prin aducerea antrenorilor Mariana Bitang si Octavian Bellu, in care am incredere ca vor ridica gimnastica romaneasca pe primul loc al podiumului", ne-a raspuns Nadia Comaneci