Candidatul comunist Ghennadi Ziuganov ocupă locul al doilea cu 17,13 la sută din voturi, conform aceleiaşi surse.
Locul al treilea revine pentru moment noului venit pe scena politică rusă, miliardarul Mihail Prohorov (6,97 la sută) aflat cu puţin înaintea populistului Vladimir Jirinovski (6,71 la sută).
Participarea la vot a atins 64 la sută.
Vladimir Putin, prim ministru din 2008, a părăsit atunci Kremlinul deoarece, conform Constituţiei. puterea poate fi deţinută doar pentru două mandate consecutive.
Acesta l-a propulsat pe subordonatul său Dmitri Medvedev la preşedinţie care a fost înlăturat de la candidatură în septembrie pentru a îi permite mentorului său să revină la putere în 2012.
O reformă constituţională a extins mandatul de la patru la şase ani, astfel încât Putin va avea dreptul de a candida şi în 2018 şi se poate menţine la putere până în 2024.