Iluştri politicieni şi diplomaţi europeni, dar şi presa occidentală au acuzat România că a deviat de la „spiritul european“.
După ce intelectualii noştri s-au străduit să ne convingă că spiritul european este prezent în spaţiul cultural-istoric pe care-l locuim de peste două milenii, acum aflăm, de la iluştri politicieni şi diplomaţi europeni, dar şi din paginile unor publicaţii de prestigiu, că am deviat de la "spiritul european". Această ‘'descoperire" a fost făcută cu prilejul avertismentului ridicat de România în faza finală a procesului decizional care avea drept obiect acceptarea candidaturii Serbiei la aderarea la Uniunea Europeană.
CE E "SPIRITUL EUROPEAN"?
Continuă a fi un subiect de dezbatere dacă spiritul european se defineşte la Bruxelles sau în altă capitală a vreunui stat membru al Uniunii Europene ori e detectabil în fiecare loc din Europa. După cum se menţine interogarea despre valabilitatea unor aserţiuni definitorii atâta vreme cât ele se pronunţă numai în anumite conjuncturi, nefiind dovedite ca stare de spirit permanentă, susţinând atitudini, comportamente şi chiar judecăţi de valoare profesate de indivizi, comunităţi, instituţii, state etc. Liderii europeni de azi ar trebui să ne spună, dacă ştiu, ce înseamnă Europa acum şi ce înţeleg prin "spiritul european".
Căci văzându-le mişcarea browniană din ultimul deceniu şi cu deosebire în aceşti ani de criză, ne întrebăm dacă sunt vieţuitori în spaţiul european sau vin de pe Marte ori de pe Venus? Dacă mai pot spune ce e aceea "europenitate", cum văd identitatea europeană sau chiar ideea de Europa! Încă din secolul al 19-lea, Pierre Larousse atenţiona că, în Europa, particularul primează asupra generalului. Iar astăzi Europa mai este văzută, fie din America ori din Asia, ca "o sumă de detalii", un puzzle enigmatic, exprimând mereu dezideratul unităţii. Chiar în anii din urmă, pri
