Premierul rus a obţinut 58,3% din voturi la alegerile de ieri, potrivit primelor exit poll-uri. Scorul îi este suficient pentru a deveni preşedinte după primul tur. Teoretic, „Ţarul“ ar putea păstra puterea până în 2024.
Premierul rus se va întoarce la Kremlin, pentru un al treilea mandat, de data aceasta de şase ani, în ciuda protestelor opoziţiei neparlamentare care contestă legitimitatea acestor alegeri. Pe acest fundal de scădere a popularităţii sale, mai ales în rândul clasei de mijloc, fostul agent KGB îşi doreşte să obţină o victorie zdrobitoare pentru a închide gura adversarilor şi a pune capăt mişcărilor de stradă.
De altfel, la ce contracandidaţi a avut premierul Putin, ar fi de-a dreptul un eşec să scoată un rezultat slab. Principalul său rival, liderul Partidului Comunist, Ghennadi Ziuganov, nu a convins electoratul care a ieşit în stradă şi care provine din diverse medii sociale şi din rândul tinerilor să-l voteze, chiar dacă a promis că, dacă va ieşi preşedinte, va invalida scrutinul legislativ din decembrie 2011 şi va organiza noi alegeri cel mai târziu la începutul anului următor.
Nici bazinul electoral al ultranaţionalistului Vladimir Jirinovski nu a crescut, chiar dacă, într-un spot electoral televizat, a ales un măgar pentru a încerca să-şi atragă alegătorii la urne. „Acest măgar râios este simbolul ţării noastre. Dacă voi deveni preşedinte, el se va pune pe picioare", a afirmat liderul ultranaţionalist aşezat într-o sanie şi biciuind animalul care refuză să meargă. „Toată ţara este blocată!", continua Jirinovski în clipul electoral. Deodată, măgarul a pornit şi o voce din fundal conchide: „Jirinovski, şi totul va merge bine".
Fără mare folos la urne. Ceilalţi doi contracandidaţi, Serghei Mironov şi miliardarul Mihail Prohorov, au avut mai mult rol de „iepuri" în acest scrutin. Aşa se şi explică declaraţiile