Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: "Dacă USL nu câştigă alegerile parlamentare, demisionez de la conducerea PNL"

Publicat in Jurnalul, duminică 4 martie 2012 ·

Preşedintele Partidului Naţional Liberal, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu acordat Agerpres, că în cazul în care USL nu va câştiga alegerile parlamentare, va demisiona de la conducerea PNL.

Antonescu susţine, însă, că USL va câştiga scrutinul general cu un scor considerabil şi care va fi cu 10% mai mare faţă de cel pe care Uniunea îl va obţine la locale. El a admis că în negocierile privind desemnarea candidaţilor comuni la alegerile locale există "ciocniri de interese" şi a afirmat că problemele vor fi rezolvate astfel încât la 15 martie să fie anunţaţi candidaţii.

Liderul PNL a mai susţinut că priveşte cu "umor" posibila constituire a Mişcării Populare, în contextul în care discuţiile despre această construcţie sunt dintre cele mai îndelungate.

AGERPRES: Domnule preşedinte, de curând s-a împlinit un an de la constituirea Uniunii Social Liberale. Ce rezultate a avut acest demers?

Crin Antonescu: Cea mai importantă reuşită a acestui demers este conturarea unei alternative la actuala guvernare. în general, în mod tradiţional, electoratul român este obişnuit să judece binar, adică între Puterea existentă şi o Opoziţie unită. Aşa s-a întâmplat în 1996, în 2004, aşa se va întâmpla şi în 2012 şi cred că cea mai mare reuşită este că USL ca alternativă s-a aşezat în mentalitatea publică.

AGERPRES: Consideraţi că USL a avut şi eşecuri?

Crin Antonescu: Nu aş spune propriu-zis eşecuri pentru că nu au fost examene sau competiţii pe care să le treacă pentru a putea evalua în victorii şi eşecuri. Cred că are, în continuare, foarte multe probleme dificile de rezolvat. O alianţă de felul acesta, aşa cum am spus de la constituire, este o alianţă cum nu a mai fost în România, ea are câteva particularităţi care o fac unică până acum. în primul rând, este vorba de alăturarea a două partide - PNL şi PSD - care

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BEC a validat candidatura lui Victor Ponta

Ziua Constanta acum 49 minute
A fost validată de Biroul Electoral Central candidatura fostului premier Victor Ponta a fost validată de Biroul Electoral Central. Singurele voturi împotriva au fost ale reprezentanților AUR și POT, potrivit stiripesurse.ro. Victor Ponta a declarat

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 4 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 22 minute
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum o ora
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins - FOTO

News.ro acum 43 minute
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Șeful NATO consideră că ar trebui restabilite relațiile cu Rusia după războiul din Ucraina

HotNews acum 39 minute
Europa și Statele Unite ar trebui, după ce se încheie luptele în Ucraina, să își normalizeze în cele din urmă relațiile cu Rusia, a declarat secretarul general al NATO, Mark Rutte, potrivit Politico. „Este normal cumva pentru Europa, pas cu pas, dac

UE introduce taxe vamale pentru toate produsele agricole din Rusia și Belarus

Adevarul acum 42 minute
Statele membre ale Uniunii Europene au decis să impună taxe vamale pentru toate produsele agricole și unele îngrășăminte importate din Rusia și Belarus, într-un efort de a reduce veniturile Moscovei.

George Simion se plânge că e ținta sistemului: „Vor să mă elimine din cursă cu înregistrări false”

Adevarul acum o ora
Liderul AUR George Simion a reacționat la acuzațiile privind validitatea semnăturilor strânse pentru depunerea candidaturii, spunând că sunt atacuri pentru a fi eliminat din cursă.

Superliga – Play-Out: Petrolul Ploieşti – FC Botoşani 0-2

News.ro acum o ora
Echipa FC Botoşani a învins vineri, în deplasare, scor 2-0, formaţia ploieşteană Petrolul, în primul meci al play-out-ului din Superligă. Oaspeţii au deschis scorul foarte repede la Botoşani, în minutul 3, prin Mitrov, care a profitat de o pasă greş

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

18°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

13°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°