Liderii ţărilor UE au decis zilele trecute să amâne până în septembrie decizia privind intrarea în spaţiul Schengen a României şi Bulgariei, potrivit proiectului declaraţiei finale a summitului desfăşurat la Bruxelles. Ce înseamnă pentru românul de rând intrarea țării noastre în spaţiul Schengen.
La începutul anilor 80, a demarat, la nivel european, o discuție în legătură cu importanța termenului libertate de mișcare. După discuții îndelungate, Franța, Luxemburg, Germania, Belgia și Olanda au hotărât să creeze un spațiu fără frontiere interne. Acordul între aceste state a fost semnat în data de 14 iunie 1985, în localitatea Schengen din Luxemburg. A urmat semnarea Convenției de Implementare a Acordului Schengen, în data de 19 iunie 1990. În momentul intrării în vigoare, în anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare și a creat o singură frontieră externă unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare.
Aderarea la spatiul Schengen înseamnă aderarea la un spațiu în care controalele la frontierele interne între statele membre au fost eliminate. Aceasta este diferența majora între statutul de stat Schengen și cel de stat membru al Uniunii Europene, din punctul de vedere al controalelor la frontierele interne. Practic, dacă România este acceptată în acest spațiu se poate traversa frontiera pentru a pleca oriunde. Dreptul la libera circulație nu este absolut, fiind aplicabil doar cu respectarea anumitor prevederi ale legislației naționale referitoare la parcurile naționale, zonele protejate, proprietatea privată, etc.).
În prezent, sunt 24 state care implementează complet acquis-ul Schengen: Franța, Belgia, Germania, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Austria, Italia, Grecia, Danemarca, Finlanda, Islanda, Norvegia, Suedia, Cehia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia,