Demult nu l-am vazut pe dl presedinte mai plin de euforie ca in ziua semnarii Tratatului de guvernanta fiscala. Poate de atunci cand si-a vazut realizat visul maret, adica pohta de a-i avea pe Iliescu, Nastase, Ponta ... la varful bombeului sau in Guvernul Boc Intaiul.
Te pomenesti ca i se trage de la sarja muschilor fata de sarbi, cei mai buni prieteni ai nostri, dupa Marea Neagra, se intelege.
Cu siguranta, a dorit sa ne molipseasca si pe noi de fericirea-i debordanta, numai ca, privindu-i pe ceilalti semnatari ai tratatului, aveai impresia ca se afla la Bruxelles pentru cu totul altceva, o inmormantare sau un parastas. In afara dlui Basescu, nu-si mai afisau buna dispozitie nici macar secretarii purtatori de mape si stilouri.
Rasul lui Basescu
Insa, histrionic sau nu, rasul sau nu ne-a priit. Asa cum prevederile Pactului Fiscal nu constituie motiv de bucurie nici pentru libertatea si evolutia mediului economic, nici pentru perspectivele nivelului de trai. Si atunci, care sa fi fost temeiul euforiei prezidentiale?
Fireste, demnitarii, economistii si politologii din democratiile occidentale stiu bine ce-i asteapta, poate stiu si ai nostri, dar le e frica sa ne spuna. De nu li se va fi interzis. Privind insa la functionarea cadrului legislativ romanesc, intelegem indata sursa preaplinului prezidential: le-a mai tras o teapa scrupulosilor si scortosilor comisari ai UE.
Cum sa nu razi?
Ca nimeni altul, dl Basescu stie ca legile, principiile statului de drept si chiar Constitutia in Romania sunt apa de ploaie, forme fara fond. Nu-mi aduc aminte sa se fi impiedicat deseori Presedintia, Guvernul, Comisia Nationala de Statistica, alte comitete si comitii, de rigorile legilor, de moment ce Curtea Constitutionala si mass-media de partid sustin ca e bine cand minti, cand matrasesti adevarul vazu