Soprana română Angela Gheorghiu a fost aclamată, sâmbătă, la Washington, unde a debutat pe scena Operei Naţionale din capitala americană, la 20 de ani după ce şi-a lansat cariera internaţională cu un spectacol susţinut la Londra, informează AFP, citată de Mediafax.
Angela Gheorghiu, în vârstă de 46 de ani, a fost ovaţionată în picioare de publicul de la Kennedy Center, venit să asiste la recitalul sopranei române, consacrat în principal operei compozitorului Jules Massenet, cu pasaje extrase din operele "Chérubin", "Manon" şi "Cidul".
Diva Angela Gheorghiu a sedus capitala americană prin vocea ei caldă şi puternică, dar şi prin prezenţa ei scenică. Ea a prezentat pe scenă şi trei ţinute - una roz, una neagră şi una aurie.
Click aici pentru a o vedea pe Angela Gheorghiu pe scenă, la Washington
Angela Gheorghiu, care a lansat anul trecut un disc special, un omagiu adus Mariei Callas, a fost acompaniată de dirijorul american Eugene Kohn, care a colaborat cu celebra soprană greacă în anii 1970.
Ca un favor făcut publicului ei american, Angela Gheorghiu a cântat după recital, atunci când a fost rechemată de public să revină pe scenă de câteva ori, câteva fragmente muzicale de pe Broadway, precum "I could have danced all night" din musicalul "My Fair Lady".
Click aici pentru a vedea câteva fotografii cu Angela Gheorghiu, la plimbare prin Washington
Deşi a cântat de nenumărate ori la Opera Metropolitan din New York - unde s-a şi căsătorit, pe scenă, cu tenorul Roberto Alagna (soţul ei şi în viaţa reală, n.r.) -, Angela Gheorghiu nu cântase niciodată la Washington pentru publicul larg. Ea a susţinut însă un recital privat, tot la Kennedy Center din Washington, la sfârşitul anului 2009, în onoarea mezzo-sopranei Grace Bumbry. Printre invitaţii de la respectiva gală s-au numărat şi preşedintele american Barack Obama şi