Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicienii europeni vor să combată criza cu ajutorul sportului

Publicat in Bursa, luni 5 martie 2012 ·

Sportul practicat la nivel înalt, fotbalul în special, nu a resimţit mai deloc criza financiară, transferurile, contractele, sumele investite în infrastructură menţinându-se la cel mai înalt nivel. Statele europene încearcă să profite de această stare de fapt, pe de o parte încurajând practicarea sportului şi consumul de spectacol sportiv, iar pe de altă parte se doreşte o impozitare sporită a transferurilor sau a contractelor fabuloase care sunt semnate în acest domeniu de activitate. Sumele nu sunt deloc mici. Conform anunţului FIFA, în 2011 s-au efectuat nu mai puţin de 11.500 de transferuri de fotbalişti. În urma acestor tranzacţii au fost rulaţi trei miliarde de dolari. Folosirea sistemului Transfer Matching System (TMS), programul de monitorizare a transferurilor, a permis forului fotbalistic mondial să aibă o statistică exactă a transferurilor şi a sumelor generate de aces-te mişcări de fotbalişti. Conform anunţului făcut FIFA, 208 federaţii naţionale şi peste 5.000 de cluburi utilizează TMS. Trebuie menţionat că doar 10% din totalul mişcărilor de fotbalişti de la un club la altul au reprezentat transferuri definitive ale unor jucători, iar în 70% din cazuri au fost achiziţionaţi jucători liberi de contract, 20% reprezentând împrumuturi sau reveniri după împrumuturi. Salariul mediu anual calculat în funcţie de cele 11.500 de transferuri este de 244.000 de dolari. Pariurile sportive generează la rândul lor sume uriaşe. La ultima competiţie majoră din fotbal, Campionatul Mondial din 2010, pe meciurile de la turneul final s-au pariat în întreaga lume 4,5 miliarde de dolari, o sumă similară fiind rulată şi pe piaţa neagră. Cum anul acesta au loc două competiţii importante, Campionatul European de Fotbal şi Jocurile Olimpice de vară, este aşteptat ca în perioada iunie - august fanii sportului să parieze peste 10 miliarde de dolari.

Sumele sunt cu adevărat im

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AUR a votat pentru susţinerea lui Călin Georgescu la prezidenţiale

Mediafax acum 27 minute
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) s-a reunit miercuri, în cadrul şedinţei extraordinare a Consiliului Naţional de Conducere (CNC). Membrii au reiterat poziţia partidului în privinţa susţinerii lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din l

A murit Teoharie Coca-Cosma, vocea finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986

Mediafax acum 2 ore
Federaţia Română de Fotbal îşi exprimă regretul faţă de dispariţia lui Teoharie Coca-Cosma, una dintre cele mai emblematice voci ale jurnalismului sportiv românesc, care s-a stins marţi, 21 ianuarie, la vârsta de 84 de ani. „Teoharie Coca-Cosma rămâ

Prețul aurului a atins un nou maxim istoric! Cât a ajuns să coste un gram de aur

Ziua News acum 42 minute
Gramul de aur s-a scumpit miercuri cu 2,0595 lei (0,49%), până la o cotaţie de 422,4014 lei, de la 420,3419 lei, cât anunţase marţi Banca Naţională a României (BNR), înregistrând din nou o valoare record. Moneda naţională s-a depreciat, miercuri, în

UPDATE - A încetat din viaţă Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial / FR Handbal: Drum lin spre stele, Excelenţă! / Mesajul COSR

News.ro acum 4 ore
Cornel Oţelea, singurul handbalist român care a câştigat de trei ori titlul mondial, s-a stins din viaţă la vârsta de 84 de ani, anunţă CSA Steaua. UPDATE - Şi COSR a transmis condoleanţe după trecerea în nefiinţă a lui Oţelea. “Mişcarea olimpică e

Republica Moldova nu va participa la Eurovision 2025. Motivele din spatele deciziei

Mediafax acum 2 ore
Etapa Naţională, concursul de selecţie pentru Eurovision 2025, este, de asemenea, anulat. În finala naţională a concursului Eurovision s-au calificat 12 interpreţi şi trupe din Republica Moldova. Teleradio-Moldova consideră „oportună” realocarea res

Un tânăr român este căutat de polițiști după ce a împușcat un bărbat în Brazilia

Ziua Constanta acum 54 minute
Un tânăr de 20 de ani, de naționalitate română, este căutat de polițiști după ce a pătruns în locuința familiei fostei iubite și a împușcat un bărbat de 28 de ani, care lucra în casă, scrie Libertatea.ro Crima a avut loc luni, 20 ianuarie, într-un c

UPDATE - Primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea, vizat de percheziţii DNA / Bolojan: Instituţiile statului îşi fac datoria şi fiecare cetăţean trebuie să răspundă pentru ceea ce face

News.ro acum 4 ore
Primarul oraşului Sinaia, liberalul Vlad Oprea, este vizat miercuri dimineaţă de percheziţii DNA, percheziţii având loc şi la o persoană din conducerea Poliţiei Locale Sinaia şi la un apropiat al lui Vlad Oprea, au declarat surse judiciare. UPDATE -

Peste 100 de persoane, dintre care 40 de copii, evacuate dintr-un complex social care a luat foc. Incendiul a izbucnit într-o cameră tehnică

Ziare.com acum 2 ore
Aproape 40 de copii și mai mult de 60 de adulți au fost evacuați miercuri dintr-o clădire care găzduiește un complex de servicii pentru copii cu dizabilități, în municipiul Pitești, după ce un incendiu a izbucnit într-o cameră tehnică a imobilului.

Mesajul războinic al premierului polonez la preluarea președinției UE: "Dacă Europa vrea să supraviețuiască, trebuie să se înarmeze"

Ziare.com acum o ora
Prim-ministrul polonez, Donald Tusk, al cărui țară deține președinția semestrială a Uniunii Europene, a îndemnat miercuri statele membre ale UE să răspundă cu seriozitate solicitării noului președinte american de a majora cheltuielile pentru apărare

Bolojan anunță concedieri la Senat și tăierea privilegiilor auto

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Senatului, Ilie Bolojan, a anunţat că posturile Senatului vor fi reduse de la 796 la 618, iar flota de maşini a forului legislativ şi a cotei de combustibil vor fi reduse cu 20%. "Am propus o nouă organigramă, această organigramă a fost

Vremea

București
acum

mie.

2°/8°
joi

2°/10°
vin.

4°/10°
sâm.

4°/9°
Iasi
acum

mie.

3°/6°
joi

3°/8°
vin.

2°/8°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

5°/7°
joi

4°/10°
vin.

6°/10°
sâm.

6°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

0°/3°
joi

0°/5°
vin.

3°/7°
sâm.

1°/6°
Timisoara
acum

mie.

1°/2°
joi

1°/10°
vin.

5°/9°
sâm.

3°/9°