Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Avem de dat coplata. Cum procedam?

Publicat in Corect News, duminică 4 martie 2012 ·

Inventiile asigura progresul medicinii, deci sistemul nostru de sanatate nu poate intra in colaps, pentru ca mereu inventeaza cate ceva. De pilda apa calda, care lipseste din multe spitale, a fost inventata recent de Ministerul Sanatatii. Iar mersul pe jos, de la o coada pentru medicamente la alta, s-a inregistrat la OSIM. Lasand gluma la o parte, sa recunoastem ca noutatile de care vorbesc oficialii guvernului sunt vechi de cand lumea medicala romaneasca.

Pacientul englez, sa spunem, fiindca am vazut filmul, nu trebuie sa plateasca serviciile pe care i le furnizeaza statul. Neamtul, daca si-a achitat asigurarea, primeste tot ce are nevoie de la spital sau de la farmacie. Pentru ca unii mai sareau calul, abuzand de aceste servicii ”gratuite”, vesticii au introdus o coplata, simbolica, de cativa euro. La noi, pacientul plateste din greu, nu doar simbolic. Coplata exista, deci, nu mai trebuia inventata, ci doar oficializata. Doar jumatate din consumul de medicamente este acoperit de asigurari, deci pacientii scot din buzunar 50 la suta din valoarea tratamentului asa-zis ”gratuit”. In spitale vii cu pastilele si spirtul de acasa. Veniturile medicilor sunt, in cea mai mare parte, acoperite tot de pacienti, odata cu micile sau marile atentii care trec dintr-un buzunar in altul.

Initial, s-a spus ca taxa se aplica de la 1 ianuarie, iar coplata va fi de 5 lei pentru o vizita la medicul de familie si la specialist, de 15 lei pentru o vizita la domiciliu si de 100 de lei pentru o internare. Se mai promitea ca primariile sau ministerele de resort vor plati pentru cei cu venituri reduse, pentru copii, studenti sau someri. Probabil, de aici au venit si greutatile si intarzierile. Cert este un singur lucru: nu putem scapa de coplata, fiindca este prinsa in acordul cu FMI, pentru acest an.

Daca tot este inevitabila, ar putea avea pacientii romani un beneficiu d

Articolul in Corect News >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 40 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Olanda, Danemarca şi Suedia susțin planul lui Trump de a înarma Ucraina prin NATO

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Danemarca şi Olanda anunţă marţi, la Bruxelles, la un Coniliu al Miniştrilor Afacerilor Externe din Uniunea Europeană (UE) că sunt pregătite să participe la planul lui Donald Trump care prevede cumpă

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°