Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SPIONUL PUTIN și viața: berea, pericolul, femeile

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 4 martie 2012 ·

Pe vremea când activa ca agent KGB în fosta R.D.G., Vladimir Putin s-a îngrășat foarte mult, bând aproape patru litri de bere pe săptămână. Soția sa spune că nu l-a văzut niciodată beat, dar, în schimb, crede că se mai uită după femei. Potrivit foștilor săi superiori, Putin „posedă un simț scăzut al pericolului”. Sursa: REUTERS

Toate aceste informații despre actualul premier rus nu au fost date publicității de presa de opoziție, ci apar în volumul de propagandă pro-Kremlin „La persoana întâi. Convorbiri cu Vladimir Putin”, apărut în 2000.

„Noi venisem din Rusia, de la cozi și lipsuri, iar în R.D.G. erau de toate și din plin. Pusesem pe mine douăsprezece kioograme. Ajunsesem la optzeci și cinci”, afirmă Putin în carte. După care dă vina și pe consumul de bere: „Noi mergeam periodic într-un mic orășel, Radeberg, unde se găsea una dintre cele mai bune fabrici de bere din Germania de Est. Cumpărasem un recipient de 3 litri și jumătate. Verși berea în el, după care apeși pe un mâner și bei ca din butoi. Așa reușeam să bem, în mod obișnuit, 3,8 litri pe săptămână”.

Incidente plăcute la un show erotic

În aceeși carte, Putin povestește că, pe când lucra la primăria orașului Sankt Petersburg, a mers într-o deplasare la Hamburg, unde a îmbinat utilul cu plăcutul. „M-am dus cu prietenii la un show erotic. De fapt, nu puteam să-l numim show erotic, era mai rău. Iar noi eram cu nevestele!”, spune actualul premier.

„Începe spectacolul. Ies niște afro-americani. un negru dintr-ăla sănătos, cam de doi metri înălțime, și o negresă aproape copil. Și, iată, se dezbracă fără grabă, acompaniați de o muzica bună. Dintr-o dată, observ că nevasta prietenului meu, fără a-și dezlipi ochii de la perechea de pe scenă, s-a ridicat de pe scaun și și-a pierdut cunoștința. Am readus-o în simțiri și am dus-o la toaletă, doar s-o dăm cu puțină ap

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alertă în România după ce avioane ucrainene au intrat în spațiul nostru aerian. Aeronave de luptă F-16 și Eurofighter, ridicate de la sol. Anunțul MApN

HotNews acum 52 minute
Avioane ucrainene au fost detectate, în noaptea de duminică spre luni, în spațiul aerian al României, după un atac al rușiilor cu rachete și drone asupra unităților militare din Ucraina, a anunțat Ministerul Apărării Naționale, care a precizat că ae

Șase dosare penale și zeci de amenzi, după protestul cu îmbrânceli între manifestanți și forțele de ordine din Piața Victoriei

HotNews acum o ora
Jandarmii și polițiștii au întocmit 6 dosare penale, pentru ultraj, distrugere, instigare publică, împiedicarea sau îngreunarea circulației pe drumurile publice și port sau folosire fără drept de obiecte periculoase, după protestul de duminică, din

Tensiuni în coaliţie: Paul Stănescu cere şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar PSD să decidă dacă mai rămâne la guvernare

Ziarul Financiar acum 58 minute
Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, acuză că al doilea pachet de măsuri anunţat de Guvern păstrează aceeaşi „logică heirupistă şi rigidă” şi nu are „evaluări reale”. În aceste condiţii, cere o şedinţă de urgenţă a coaliţiei, iar social-democra

Cod roșu de caniculă în șase județe și București. Temperaturi de 41 de grade prognozate de meteorologi

HotNews acum 45 minute
ANM a emis mai multe avertizări de căldură extremă valabile pentru luni și marți. Până spre sfârșitul săptămânii valul de căldură, canicula și disconfortul termic vor persista în vestul, sudul și parțial centrul țării, au anunțat meteorologii. Canic

PSD amenință din nou cu ieșirea de la guvernare. Paul Stănescu: „Reformele nu se fac cu teroare administrativă”

Adevarul acum 54 minute
Paul Stănescu subliniază că PSD nu poate accepta ca partenerii de coaliţie, USR şi PNL, sǎ atace continuu partidul, dar sǎ aibǎ votul de susţinere al social-democraţilor când e vorba de asumarea răspunderii. Secretarul general al PSD critică dur noi

Compania aeriană americană Alaska Airlines îşi suspendă toate zborurile din cauza unei pene informatice

News.ro acum 41 minute
Compania aeriană americană Alaska Airlines anunţă că şi-a suspendat toate zborurile şi pe ale filialei sale Horizon Air, din cauza unei pene informatice, relatează AFP. ”Alaska Airlines a suferit o pană informatică care a avut un impact asupra opera

Video Accident grav pe A1 între Orăștie și Simeria: șase răniți, printre care doi copii

Adevarul acum 2 ore
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineaţă pe autostrada A1, între Orăştie şi Simeria, unde trei autoturisme şi un autotren au fost implicate într-o coliziune soldată cu rănirea a şase persoane, printre care şi doi copii.

Clasamentul WTA: Irina Begu revine în Top 100, Jaqueline Cristian rămâne cea mai bine clasată româncă

Mediafax acum 2 ore
Jaqueline Cristian ocupă cel mai bun loc dintre jucătoarele din România în noul clasament WTA. Sportiva se află pe poziția 49, cu un total de 1116 puncte. A urcat două locuri față de săptămâna trecută. Irina Begu a reușit, de asemenea, o creștere re

XTB: Tesla reuşeşte să atragă din nou investitorii, în ciuda provocărilor

BusinessMagazin acum 47 minute
Tesla rămâne una dintre cele mai urmărite şi tranzacţionate acţiuni la nivel global, în ciuda obstacolelor juridice, scăderii vânzărilor şi plecărilor din conducere. Luna iunie a făcut ca acţiunile companiei conduse de Elon Musk să fie cele mai cump

METEO Coduri portocalii de caniculă în Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Ialomiţa şi zona continentală a Constanţei, până miercuri

G4Media acum 43 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o avertizare Cod portocaliu de caniculă şi disconfort termic accentuat pentru judeţele Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt şi Teleorman, va

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/38°
mar.

23°/42°
mie.

22°/37°
joi

21°/38°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/31°
joi

19°/34°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/33°
mar.

23°/30°
mie.

23°/27°
joi

23°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

17°/31°
mar.

20°/32°
mie.

17°/31°
joi

19°/32°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/40°
mar.

19°/35°
mie.

20°/36°
joi

23°/39°