Colegiul Naţional al PDL a adoptat în unanimitate o rezoluţie privind modificarea Constituţiei în sensul trecerii la Parlamentul unicameral cu un număr de 300 de parlamentari, a declarat preşedintele partidului, Emil Boc, duminică seară, la finalul şedinţei CND.
"PDL a adoptat o rezoluţie de a susţine revizuirea Constituţiei - Parlament unicameral şi 300 de parlamentari - acesta fiind obiectivul politic fundamental al PDL-ului ca parte a reformei clasei politice. PDL a fost promotorul celor opt reforme structurale pe care le-a implementat", a spus Emil Boc.
Liderul democrat-liberal a subliniat că "reforma politică trebuie implementată de către întreaga clasă politică" şi a afirmat că pentru a avea un Parlament unicameral şi 300 de parlamentari este nevoie de două treimi din numărul parlamentarilor: "deci şi de sprijinul USL".
Boc a precizat că rezoluţia a fost adoptată în unanimitate de Colegiulu Naţional Director al PDL.
CND al PDL a adoptat şi o rezoluţie de susţinere a ratificării Tratatului fiscal de către România şi solicită tuturor forţelor să voteze "pentru" acest Tratat, a mai spus liderul democrat liberalilor.
"Tratatul conferă stabilitate economică României şi credibilitate în continuare acestei ţări", a punctat preşedintele PDL, Emil Boc.