Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Această ţară a luat decizia SĂ BLOCHEZE FACEBOOK. Care este motivul

Publicat in Gandul, duminică 4 martie 2012 ·

Fosta republică sovietică Tadjikistan a blocat accesul local la Facebook şi la două site-uri ruseşti care au publicat un articol critic despre preşedintele Imomali Rahmon, care conduce Tadjikistanul de 20 de ani, relatează Reuters.

Blocajul a fost comandat de serviciul de comunicaţii al statului, iar utilizatorii care încearcă să acceseze siteurile sunt redirecţionaţi pe pagina furnizorilor de internet.

În ultima perioadă, republicile ex-sovietice din Asia Centrală au luat măsuri restrictive faţă de comunicaţiile pe internet, de frica efectelor platformelor sociale şi a rolului pe care acestea l-au jucat în revoluţiile arabe sau în protestele de masă din Rusia.

"În această dimineaţă, am executat cererea serviciului de comunicaţii şi am blocat siteurile facebook.com, tjknews.com şi zvezda.ru. Nu am putut refuza", a declarat sâmbătă unul dintre furnizorii de internet din Tadjikistan.

VOTEAZĂ ÎN SONDAJUL FACEBOOK: PRO SAU CONTRA PEDEAPSA CU MOARTEA

Rahmon conduce Tadjikistanul, o republică învecinată cu China şi Afganistan, de 20 de ani. Mai mulţi jurnalişti au fost arestaţi în ultimele luni, iar grupurile religioase sunt supuse la intervenţii dure din partea autorităţilor.

Dintr-o populaţie de aproximativ 7,5 milioane de oameni, doar 26.000 folosesc Facebook, însă anul trecut numărul utilizatorilor s-a dublat faţă de anul precedent. Oamenii au creat grupuri în care discută politică sau critică autorităţile.

Cele două siteuri ruseşti au publicat vineri un articol intitulat "Tadjikistan în pragul unei revoluţii". Twitter funcţionează încă normal în ţara respectivă.

Ţară majoritar musulmană, Tadjikistan are o economie şubredă, bazată pe exporturile de aluminiu şi bumbac, dar şi pe banii trimişi acasă de cei aproximativ un milion de tineri care sunt plecaţi la muncă în Rusia.

Fosta republică sovietică Tadjikistan a bl

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate a început - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 37 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. Votarea în străinătate la primul tu

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 27 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 27 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum 47 minute
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

Scad tarifele la parcări! Reduceri și gratuități pentru accesul în parcările din Piatra Neamț

Ceahlaul acum o ora
Primarul Adrian Niță a inițiat în ședința de miercuri, 20 noiembrie, un proiect de hotărâre prin care se oferă mai multe facilități pentru utilizatorii parcărilor din Piatra-Neamț. Conform unui amendament formulat de inițiator, în zona parcărilor cu

Republicanii îşi lărgesc majoritatea în Senatul SUA. Câte locuri vor deține anul viitor VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Senatorul democrat Bob Casey din Pennsylvania i-a cedat joi, 21 noiembrie, adversarului său republican Dave McCormick ultima cursă senatorială din alegerile americane din 2024 al cărei rezultat strâns încă nu fusese decis, ceea ce extinde majoritate

Noul tren al CFR a reintrat în circulație: a plecat conform graficului din București

Wall-Street.ro acum 7 ore
Trenul IR16001 format din Săgeata Roşie 1 Coradia Stream a plecat vineri dimineaţa, la ora 5:40, din Bucureşti Nord către Braşov, conform graficului, potrivit informaţiilor oferite de către Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF). La ora 8:43, pr

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°