Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Crin Antonescu: Victoria USL la alegerile locale va fi covârşitoare

Publicat in Adevarul, duminică 4 martie 2012 ·

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, că votul într-un singur tur dă şansa unor primari PDL să-şi menţină locul, însă are încredere în reuşita USL la alegerile locale, în ciuda ciocnirilor de interese izbucnite în USL în cadrul negocierilor pentru desemnarea candidaţilor din teritoriu.

Deşi Antonescu a criticat aspru decizia votării într-un singur tur de scrutin la alegerile locale, considerând o astfel de practică nedemocratică, liderul USL este convins că victoria la alegerile locale va fi covârşitoare şi chiar cu 10 procente mai ridicată la alegerile generale.

"Votul într-un singur tur dă şansa unor primari PDL să-şi menţină locul, dar cred că victoria USL şi la alegerile locale va fi covârşitoare, iar la alegerile generale datele vor fi cu totul altele şi estimez un decalaj de cel puţin 10 procente între scorul USL la alegerile locale şi cel la parlamentare. Adică la parlamentare vom avea cu circa 10 procente mai mult decât la locale", a declarat preşedintele PNL.

Liderul USL consideră că votarea primarilor şi a preşedinţilor de Consilii Judeţene într-un singur tur este nedemocratic şi nereprezentativ, întrucât nu este întrunită o majoritate.

"Votul într-un singur tur este una dintre marile probleme ale democraţiei româneşti astăzi. Este nedemocratic, nereprezentativ. Nu este normal ca primarul să fie ales dintr-un singur tur. După părerea mea nici preşedintele Consiliului Judeţean nu este normal să fie ales dintr-un sigur tur. Toate aceste alegeri uninominale trebuie să-i confere câştigătorului o majoritate, indiferent de numărul celor prezenţi la vot pentru a putea fi reprezentativ", a mai spus Crin Antonescu.

Crin Antonescu a admis şi că există ciocniri de interese la nivelul USL, privind candidaţii la alegerile locale, însă a explicat că listele se vor finaliza pe 15 martie, astfel încât t

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul UE a adoptat revizuirea regulilor Schengen / Modificări privind mișcările migratorii și situațiile de urgență sanitară

G4Media acum o ora
Consiliul Uniunii Europene a adoptat vineri o reformă a Codului Schengen, menită mai ales să clarifice cadrul prevăzut pentru reintroducerea controalelor la frontierele interne ale spaţiului european de liberă circulaţie şi să armonizeze restricţiil

Marcel Ciolacu: Nu o să mint de dragul Rusiei/ Nu mai există limbă moldovenească

News.ro acum 34 minute
Premierul Marel Ciolacu a explicat, vineri, la Oţelu Roşu, în judeţul Caraş-Severin, că nu mai există limbă moldovenească, aceasta fiind ”o invenţie” a Rusiei. ”Nu o să mint de dragul Rusiei. Asta simt şi ăsta este adevărul”, a afirmat el. Declaraţi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 4 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

Marcel Ciolacu: Combinatul Oţelul Roşu va fi salvat şi redeschis

Mediafax acum 2 ore
„Nea Sorin, Mihai, Tibi şi Costel au lucrat toată viaţa în Combinatul de la Oţelul Roşu. Ei au deschis noua linie de producţie şi tot ei au închis-o după Revoluţie. Acum sunt încrezători că vor auzi din nou sunetele de la cuptoare! Mi-au povestit câ

Un cuptor electric uitat pornit a provocat panică într-o grădiniță din Sighișoara. Șapte copii și doi adulți s-au autoevacuat

Ziare.com acum 35 minute
Intervenție de urgență a pompierilor din Sighișoara, după ce un apel la 112 i-a anunțat, vineri, 24 mai, că s-au semnalat degajări de fum din bucătăria unei grădiniţe din municipiul mureşean. Şapte copii şi doi adulţi au ieşit urgent din clădire, fă

Timiş: Un bărbat a murit după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor

News.ro acum 46 minute
Un bărbat de 44 de ani, care era cioban la o stână de oi din localitatea Secaş, judeţul Timiş, a murit, după ce a băut o substanţă care se foloseşte la deparazitarea oilor. Poliţiştii au deschis dosar penal.

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum 3 ore
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 4 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

"O dă la pace", dar după ce "o lasă cum a căzut": Putin ar vrea o încetare a focului "în actualele linii ale frontului"

Wall-Street.ro acum 33 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin este pregătit să oprească războiul din Ucraina printr-o încetare negociată a focului care recunoaşte liniile actuale ale frontului, spunând în acelaşi timp că este pregătit să lupte în continuare dacă Kievul şi Occide

Vremea

București
acum

25°
vin.

14°/27°
sâm.

15°/24°
dum.

13°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

26°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

19°
vin.

15°/19°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

13°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/25°