Foto: Arhiva Păunescu 14 martie 1987, Bucureşti-Cernica
Temeri veterinare
Doamna profesoară Anda Bantaş mă conduce la o cunoştinţă a domniei sale, de la Facultatea de Medicină Veterinară, unde trebuie să-i tăiem urechile micului doberman Virgil. Doctorul Stancu are mari rezerve, când aude că sunt fiul lui Adrian Păunescu, de parcă animalele poeţilor marginalizaţi nu se supun aceloraşi rigori, ca toate celelalte. Ne programează pentru săptămâna viitoare.
Un imn pentru liceul nostru
Seara, ne strângem în jurul lui A.P., la noi acasă, mai mulţi elevi ai Liceului Central. Se apropie Ziua şcolii, iar A.P. doreşte să lucrăm un imn al Liceului Central. Pe melodia cântecului deja existent, „Amor cubist”, făcut astă-iarnă, tata scrie un nou text. Îl cântăm de câteva ori şi ne bucurăm de împrejurarea că suntem atât de apropiaţi noi, cei ce am trecut şi încă mai trecem (unii) prin extraordinarul liceu de filologie-istorie: Adrian Păunescu şi colegii mei de clasă sau din clase paralele, Mirela Stănescu (fiica de suflet a marelui Nichita), Nicu Leahu, Viki şi Gabriela Ilie (Bobi), mama fetiţei mele.
Războiul informaţional
Înainte de culcare, îl rog pe tata să îmi explice mecanismul de funcţionare a aşa-numitelor „alegeri libere” din „ţările democratice”. La Radio Europa liberă s-a înteţit, în ultima vreme, folosirea, probabil pentru acreditare, a acestor formule. A.P. spune că e o gravă greşeală care se face la Bucureşti, şi anume că informaţia poporului român este lăsată pe mâna străinilor, sau a românilor care lucrează pentru străinătate. Televiziunea şi Radioul de la Bucureşti au tot mai puţină credibilitate. Românii ascultă tot mai mult ce se transmite de la posturile străine. S-ar putea ca războiul informaţional să fie noua soluţie, cu care Occidentul să încerce înfrângerea Estului Socialist, o dată ce s-a văzut că este inefic
