„Adevărul“ începe astăzi o serie de articole despre câţiva dintre miniştrii cu care România a înfruntat criza economică. Veţi mai citi, printre alţii, despre Valerian Vreme, Sebastian Lăzăroiu şi Ion Ariton.

„Stimate Domnule Ialomiţianu, în fiecare an, în timp util, înainte de apariţia ediţiei din luna ianuarie, publicaţia «The Banker» acordă premiul pentru «Cel mai bun ministru al Finanţelor» pe fiecare regiune. Sunt încântat să vă anunţ că pentru ediţia lunii ianuarie 2012 dumneavoastră aţi fost ales «Cel mai bun ministru al Finanţelor- Europa»".

Acestea sunt primele rânduri din scrisoarea prin care fostului ministru de Finanţe al României i-a fost adus la cunoştinţă faptul că, undeva, la Londra, câştigase un fel de campionat continental al miniştrilor de Finanţe. Gheorghe Ialomiţianu nu ştia prea multe despre revista „The Banker", dar uite că cei de-acolo auziseră de el şi încă foarte multe.

Ştiau tot ce făcuse în ultimul an. Îl urmăriseră unsprezece luni, şi-acum, în cele din urmă, la capătul unei lungi observaţii, îi trimiteau o scrisoare. Îl felicitau şi îi spuneau cât de onoraţi ar fi să-l întâlnească. Erau cuvinte frumoase - neaşteptate în mediul contondent al marii finanţe - care i-au bucurat ziua, poate chiar întreg mandatul, dar pe care, timp de cinci săptămâni, între 16 noiembrie (când a primit vestea) şi 23 decembrie (când a spus-o la toată lumea) a trebuit să le ţină doar pentru el. Aşa o cerea protocolul.

Din motive tehnice

Pentru ce anume îl premiase „The Banker" pe Gheorghe Ialomiţianu? Pentru o suită de măsuri care luau în calcul sărăcirea accelerată a lumii: o cheltuire moderată a banilor publici şi nişte împrumuturi mai puţin scumpe din străinătate. Reuşise să ducă la bun sfârşit acordul cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), fără să se-atingă de ultima tranşă a creditului (1 miliard de euro), înc