Protagonişti au fost tânărul agresat, atacatorul – trecut de prima şi a doua tinereţe, martorii care se aflau pe stradă şi taximetriştii care i-au sărit în ajutor tânărului. Potrivit celor aflaţi la faţa locului, nimic nu explică gestul bărbatului, care la un moment dat în nebunia lui, a coborât cu o bâtă de baseball să lovească un tânăr.
Martorii povestesc că tânărul agresat s-a oprit cu maşina pe stradă şi a coborât să deschidă poarta pentru a parca în curte.
„Imediat ce a oprit maşina, apare individual în vârstă, recalcitrant, la volanul maşinii sale, un Ford Escort. Acesta a început să claxoneze frenetic, chiar dacă avea loc să treacă pe lângă autoturismul oprit, apropiindu-se cu maşina de bara de protecţie spate a vehiculului cu numere de Austria, aparţinând tânărului, înjurând şi urlând inexplicabil”, ne povesteşte unul dintre martori. Zadarnic a încercat tânărul să îi explice că în câteva secunde deschide poarta şi îi face loc că s-a şi trezit cu mâna bărbatului în gât şi cu bâta ridicată ameninţător chiar deasupra capului, mai spun martorii.
Un taximetrist aflat în zonă a anunţat poliţia, iar un altul i-a sărit tânărului în ajutor imobilizând-ul pe bărbatul violent. Ulterior, toţi cei 13 taximetrişti prezenţi au înconjurat maşina în aşteptarea echipajului de poliţie, timp în care agresorul s-a blocat în maşină.
Un alt taximetrist a povestit: „Colegul care stătea în faţa maşinii agresorului era să fie călcat de acesta. Până la urmă, agresorul a reuşit să plece de acolo, printre noi, până a ajuns echipajul de poliţie. Dacă nu eram noi acolo, poate se întâmpla o nenorocire”.
sursa: aradon.ro