Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmacista, care a anunţat la 112 abandonul propriului copil, a declarat că a procedat aşa pentru a nu-i face vreun rău

Publicat in Adevarul, duminică 4 martie 2012 ·

Fetiţa, perfect sănătoasă, a fost dusă la Spitalul de Urgenţă pentru Copii. Impresionată de drama ei, o asistentă medicală şi-a exprimat dorinţa de a o înfia

„Sâmbătă seara, în jurul orei 19.00, s-a primit un apel pe numărul de urgenţă 112. O femeie a anunţat că a găsit un copil nou-născut între tronsoanele unul bloc din Siderurgiştilor Vest. Ajuns la locul indicat, echipajul de la Ambulanţă nu a găsit copilul. Contactată telefonic, femeia a spus că l-a luat acasă. În final, echipajul a preluat nou-născutul, o fetiţă, şi l-a transportat la Spitalul de Urgenţă pentru Copii", a precizat dr Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă.

În urma primelor cercetări, poliţiştii au descoperit că, de fapt, copilul era al celei care sunase la 112. Femeia, în vârstă de 32 de ani, de profesie farmacist, a recunoscut că născuse fetiţa acasă, vineri noaptea, şi că a încercat să scape de ea într-un mod în care să nu-i facă niciun rău.

Paula Fotache, o aistentă medicală, care lucrează la Spitalul de Copii, le-a spus colegelor că va începe demersurile necesare pentru adopţia fetiţei de care nu s-a mai deslipit de când a fost adusă.

"Starea copilului este bună cu toate că naşterea la domiciliu i-ar fi putut pune în pericol sănătatea şi chiar viaţa. Este o fetiţă, cu greutatea de trei kilograme şi 500 de grame. Impresionată de drama ei, o asistentă de la noi din spital, care nu are copii, a spus că vrea să o înfieze", a spus prof. dr. Aurel Nechita, şeful Clinicii Pediatrie I, decanul Facultăţii de Medicină şi Farmacie din Galaţi.

Pentru planul diabolic de abandonare a propriului copil, cea care a comis acest gest incalificabil va suferi rigorile legii.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum o ora
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Trump îl atacă dur pe Zelenski: ”Este un "dictator" care riscă să rămână fără ţară”

Wall-Street.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump l-a catalogat pe omologul său ucrainean Volodimir Zelenski drept un "dictator" şi l-a avertizat pe acesta "să se mişte repede", pentru că altfel riscă să rămână fără ţară, a scris el pe propria sa rețea de socializ

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 6 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

Ilie Bolojan, după întâlnirea cu președintele Macron la Paris: „Am reconfirmat parteneriatul strategic cu Franța. De asemenea, stabilitatea prezenței militare franceze”

Adevarul acum 2 ore
Președintele interimar Ilie Bolojan a făcut declarații în urma reuniunii informale convocate de Emmanuel Macron la Paris.

Elena Lasconi, despre declaraţia lui Ilie Bolojan de la Paris: Practic, s-a transmis nimic

Mediafax acum 2 ore
„Îmi pare rău, dar am ascultat foarte multe cuvinte fără să ni se transmită nimic. Deci, practic, s-a transmis nimic. Lucrul acesta, că securitatea Ucrainei înseamnă şi securitatea României şi securitatea Europei, se discută de multe vreme, de când

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 2 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

DN1, lățit la trei benzi între Aeroportul Otopeni și Centura Capitalei. Când încep lucrările

Wall-Street.ro acum 5 ore
DN1 urmează să fie lățit pe o secțiune de 2,4 kilometri, între Aeroportul Henri Coandă Otopeni și Centura Capitalei. Cristian Pistol, director general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), a transmis că s-au depus

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 4 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Papa Francisc, vizitat la spital de Giorgia Meloni

Mediafax acum 5 ore
Papa Francisc a fost vizitat la spital de Giorgia Meloni. Vizita a avut loc miercuri. Meloni a dezvăluit că Francisc este într-o dispoziţie bună.

Bucureşti: Traficul rutier, restricţionat pentru meciul FCSB – PAOK Salonic

News.ro acum 5 ore
Brigada Rutieră a Capitalei a anunţat că traficul rutier va fi restricţionat pentru buna desfăşurare a meciului FCSB – PAOK Salonic, programat joi, la ora 19.45, pe Arena Naţională. Restricţiile anunţate: I. pe Str. Maior Coravu: - miercuri, începân

Vremea

București
acum

-5°
mie.

-7°/-1°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
Iasi
acum

-3°
mie.

-5°/1°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
Constanta
acum

-6°
mie.

-5°/2°
joi

-6°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
mie.

-7°/0°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
Timisoara
acum

-4°
mie.

-4°/2°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°