În cadrul unei întâlniri cu conducerea CAS Dolj, medicii de familie din judeţ au cerut lămurirea unor situaţii cu care se confruntă, deoarece cei care au de suferit sunt pacienţii
Problemele ridicate de medicii de familie au vizat valabilitatea biletelor de trimitere, relaţia cu medicii specialişti şi condiţiile din cabinetele medicale. Reprezentanţii Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Dolj au ţinut să precizeze încă o dată că biletele de trimitere pentru serviciile paraclinice sunt valabile 30 de zile pentru orice afecţiune, în timp ce trimiterile pentru bolile cronice au valabilitate 60 de zile, iar cele pentru diabet şi oncologie - 90 de zile. „În zece zile de la emiterea biletului, asiguratul este obligat să se prezinte la laborator, altfel trebuie să eliberaţi altă trimitere, pentru că nu se mai acceptă ştersături sau modificări. Pe verso se trece însă ce spune laboratorul, când s-a prezentat asiguratul şi când a fost programat pentru analize, dar şi declaraţia pacientului că nu a fost internat între timp în spital şi nu i s-au făcut investigaţii“, a completat dr. Mirela Profir, preşedinta Societăţii de Medicină de Familie Dolj.
Pentru medicii de familie, CAS a avut şi un reproş, legat de numărul de analize medicale trecut pe biletele de trimitere, uneori prea mic în comparaţie cu nevoile asiguratului. „Nu mai restricţionaţi numărul de analize, nu vă limitaţi doar la cele şapte de bază! Sunt fonduri pentru un număr mai mare de analize. Treceţi-le pe biletul de trimitere, dar să fie în concordanţă cu diagnosticul“, a fost solicitarea CAS Dolj.
„Specialiştii sunt ca miniştrii“
Altă problemă cu care spun că se confruntă medicii de familie este legată de medicii de specialitate, cu care nu s-ar fi aflat în relaţii prea bune. Motivul ar fi nefinalizarea actului medical, pacienţii fiind obligaţi să revină la medicii de familie p