Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premoniţia » Miclea a simţit că va înscrie în meciul cu Astra, scor 1-0

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 5 martie 2012 ·

Romulus Miclea a simţit că va înscrie un gol în partida cu Astra după ce, la prima atingere de balon, a lovit bara.

Adus în iarnă de la Gaz Metan Mediaş, Romulus Miclea s-a acomodat rapid la Voinţa Sibiu, iar în prima etapă a returului a fost omul decisiv pentru trupa lui Alexandru Pelici în disputa cu Astra. "Am crezut pînă în final că voi înscrie pentru că, după ce am fost trimis în teren, la prima atingere de balon, am lovit bara. Sînt bucuros pentru că nu mai reuşisem să înscriu de pe vremea cînd evoluam la Iaşi. Nici nu am ştiut cum să mă bucur, aşa că mi-am dat jos tricoul. Nici acum nu îmi explic de ce, pentru că, în toată cariera mea, nu am făcut un asemenea gest", a explicat mijlocaşul sibienilor.

Miclea a avut o motivaţie specială la partida cu Astra Ploieşti. "Am simţit o forţă interioară pentru că m-am gîndit mereu la fiica mea, Natalia, în vîrstă de doi ani. Tocmai pentru ea am şi ales numărul de pe tricou. Am ales numărul 11 pentru că este data la care ea s-a născut. Sînt convins că m-a ajutat şi acest lucru", şi-a dezvăluit jucătorul superstiţia.

"Aveam mare nevoie de victorie, iar acum vom lupta cu Mureşul foarte optimişti, mai ales că sîntem la patru puncte în faţa lor" (Romulus Miclea, mijlocaş Voinţa Sibiu)

"Miclea este un jucător pe care mi l-am dorit de un an de zile. A fost omul potrivit la momentul potrivit" (Ioan Hămbăşan, preşedinte Voinţa Sibiu)

107 minute a jucat Miclea în turul de campionat la Gaz Metan

Romulus Miclea a simţit că va înscrie un gol în partida cu Astra după ce, la prima atingere de balon, a lovit bara.

Adus în iarnă de la Gaz Metan Mediaş, Romulus Miclea s-a acomodat rapid la Voinţa Sibiu, iar în prima etapă a returului a fost omul decisiv pentru trupa lui Alexandru Pelici în disputa cu Astra. "Am crezut pînă în final că voi înscrie pentru că, după ce am fost tri

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Jean-Marie Le Pen moare la vârsta de 96 de ani

News.ro acum 23 minute
Cofondatorul Partidului Frontul Naţional (FN, extremă dreapta) Jean-Marie Le Pen a murit marţi la vârsta de 96 de ani, relatează BFMTV. El a asigurat longevitatea extremei drepte în ultima jumătate de secol. Strategia sa bine rodată a derapajelor a

Aproape două milioane de români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ioan Botezătorul. Cel mai des întâlnit prenume nu e Ion

Libertatea acum 3 ore
Aproape două milioane de români îşi serbează onomastica, marţi, în ziua Sfântului Ioan Botezătorul, cei mai mulţi dintre aceştia, peste 1,2 milioane, fiind bărbaţi.

Vâlcea: Tânăr de 23 de ani, dat dispărut luni, găsit mort în albia unui râu

News.ro acum 2 ore
Un tânăr în vârstă de 23 de ani, din judeţul Vâlcea, al cărui tată i-a anunţat dispariţia, la Poliţie, luni, a fost găsit mort, în albia unui râu. Primele verificări arată că pe corpul bărbatului nu există urme de violenţă. Poliţia a deschis dosar ş

Un tânăr din Botoşani, fără permis, a condus băut o maşină furată şi a lovit 9 autoturisme

Mediafax acum 3 ore
Nouă maşini au fost avariate de un tânăr de 22 de ani care a condus băut şi fără permis o maşină furată, prin Botoşani. Bărbatul a fost reţinut.

Cutremur devastator în Tibet: Cel puţin 95 de morţi şi pagube însemnate în regiunea Everest

Mediafax acum 3 ore
Un puternic cutremur cu magnitudinea 6,8 a lovit marţi dimineaţa regiunea Tibet, în zona de nord a munţilor Himalaya. Seismul a provocat moartea a cel puţin 95 de persoane şi s-a resimţit în mai multe ţări vecine.

Trafic intens pe sensul de coborâre dinspre Braşov spre Ploieşti al DN1. Care sunt rutele ocolitoare recomandate

Ziare.com acum 42 minute
Traficul rutier este intens, marţi după-amiază, 7 ianuarie, pe sensul de coborâre dinspre Braşov spre Ploieşti al DN1. La această oră, maşinile circulă în coloană, cu viteză redusă, între staţiunile prahovene Azuga şi Buşteni. Infotrafic recomandă ş

Cod galben de inundaţii pe râuri din 3 județe. Care sunt zonele vizate HARTĂ

Ziare.com acum o ora
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă miercuri, 8 ianuarie, pe unele râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare şi Bistriţa-Năsăud, arătând că, din cauza precipitaţiilor şi topirii zăpezii, pot avea loc creşteri de debite ş

Crăciunul pe stil vechi. Milioane de creştini ortodocşi sărbătoresc astăzi Naşterea Domnului

Mediafax acum 4 ore
Astăzi, pe 7 ianuarie 2025, milioane de creştini ortodocşi din întreaga lume sărbătoresc Crăciunul conform calendarului pe stil vechi, care este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Diferenţa îşi are rădăcinile într-o istorie îndelungată a

Pediatrii din Iași cer autorităţilor interzicerea comercializării petardelor, după ce 30 de copii au ajuns la spital

G4Media acum 2 ore
Medicii de la Spitalul pentru copii „Sfânta Maria” din Iaşi sunt îngrijoraţi de numărul foarte mare de copii ajunşi la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) din cauza rănilor provocate de petarde, cel mai mic având 7 ani, şi au lansat un apel public aut

Se reiau cursurile. Ce vacanţe mai au elevii până la sfârşitul anului şcolar

Mediafax acum 4 ore
Următoarea vacanţă va veni în februarie, când elevii vor avea liber timp de o săptămână, între 10 februarie şi 2 martie. Data exactă va fi stabilită de fiecare inspectorat şcolar. După această perioadă, copiii vor merge la şcoală până la vacanţa de

Vremea

București
acum

13°
mar.

4°/13°
mie.

6°/13°
joi

7°/13°
vin.

6°/12°
Iasi
acum

mar.

4°/9°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

2°/14°
Constanta
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

8°/14°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

mar.

3°/9°
mie.

8°/13°
joi

5°/12°
vin.

1°/8°
Timisoara
acum

14°
mar.

6°/14°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/10°