Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce urmează pentru Rusia după lacrimile lui Putin

Publicat in Adevarul, luni 5 martie 2012 ·

Pentru al treilea mandat al lui Vladimir Putin la Kremlin se anunţă multe provocări.

O mare de oameni cu steagurile Rusiei şi ale Partidului Rusia Unită, dar şi cu portretele lui Putin s-a adunat, duminică seară, în Piaţa Manej, pentru a-l întâmpina pe învingătorul în alegerile prezidenţiale.

După ce urnele s-au închis şi televiziunile au anunţat învingătorul: 63,66 la sută din voturi pentru Putin, mulţimea a reacţionat ca pe stadion când echipa favorită marchează un gol. La ora locală 23.00 (21.00 ora României), un crainic anunţă, tot ca pe stadion, sosirea Ţarului care a venit însoţit de Dmitri Medvedev.

Putin salută mulţimea şi i se adresează cu o voce de nerecunoscut, gâtuită de emoţie, dar şi cu lacrimi în ochi, imagine ce contrastează cu cea de dur pe care şi-a construit-o de-a lungul anilor. „Vă mulţumesc tuturor celor care aţi spus Da! Rusiei măreţe. V-am întrebat odată: Vom învinge?". „Am învins!". „Am învins într-o luptă deschisă şi onestă! Vă mulţumesc, prieteni", a adăugat omul forte al Rusiei.

Putin a pus lacrimile pe seama vântului Foto: afp

Putin a mai spus că scrutinul de duminică a constituit, totodată, un test de maturitate pentru întreaga naţiune rusă. „Am arătat cu adevărat că nimeni nu ne poate impune ceva. Nimeni şi nimic. Am arătat că oamenii noştri sunt în stare să distingă înnoirea de provocările politice, al căror singur scop este să distrugă ţara şi să uzurpeze puterea", a continuat viitorul preşedinte, ­adresându-se unei audienţe care îi scanda numele.

Moscova nu crede în lacrimi

Apoi, blogosfera s-a inflamat: „Chiar a plâns Putin?" „Lacrimile erau adevărate, dar din cauza vântului", a răspuns Putin, care deţine centura neagră la judo şi de obicei a apărut în faţa camerelor de luat de vederi cu pistolul în mână, la manşa avionului, pe motocicletă, la bustul go

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Braşov. Rezultate finale alegeri prezidenţiale, turul I: Elena Lasconi 26,41%, Călin Georgescu 20,71%

Mediafax acum 39 minute
Rezultate alegeri prezidenţiale, turul I, după numărarea a 100% din voturi în judeţul Braşov ELENA-VALERICA LASCONI – 70.209 (26,41%) CĂLIN GEORGESCU – 55.057 (20,71%) ION-MARCEL CIOLACU – 39.270 (14,77%) GEORGE-NICOLAE SIMION – 31.273 (11,76%) MIRC

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 2 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 – Mii de oameni l-au votat pe fostul premier Ludovic Orban, deşi acesta a anunţat de o săptămână că se retrage din cursa pentru alegerile prezidenţiale – REZULTATE LIVE

News.ro acum 5 ore
Peste 12.000 dintre alegătorii care s-au prezentat duminică la urne l-au votat pe preşedintele partidului Fora Dreptei, Ludovic Orban, deşi acesta s-a retras din cursa pentru alegerile prezidenţiale şi şi-a anunţat că o susţine pe Elena Lasconi. Con

Burduja: Conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat

Mediafax acum 5 ore
„Prima şi cea mai importantă concluzie după această zi grea: conducerea actuală a PNL a ratat complet obiectivul pe care şi l-a asumat. A avut la dispoziţie tot ce şi-a dorit, timp şi resurse. A venit pe fondul unui vot semnificativ pentru primarii

Ilie Bolojan: Votul românilor e sub potenţialul PNL. Există o răspundere pe care cei care conduc partidul trebuie să şi-o asume. Am încredere în decizii corecte

HotNews acum 6 ore
Primul liberal care cere ca cei de la vârful partidului să își asume răspunderea pentru rezultatele alegerilor prezidențiale 2024 este Ilie Bolojan. „candidatul nostru nu este pe podiu”, a spus Bolojan, comentând rezultatele exit-poll-urilor, care î

Nicuşor Dan, despre votul de la referendum: Nu cred că partidele politice pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni

G4Media acum 5 ore
Votul de la referendumul local trebuie confirmat de Parlament, iar partidele politice nu pot să ignore voinţa a 500.000 de bucureşteni, a declarat, duminică seara, primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, conform Agerpres. „Vreau să le mulţumesc

Cine este Cristela Georgescu, soţia lui Călin Georgescu, cel care a provocat un tsunami fără precedent în lumea electorală. Ea este fost bancher la Citibank, o bancă globală, iar acum oferă cursuri de nutriţie

Ziarul Financiar acum 4 ore
Călin Georgescu, candidatul pentru Palatul Cotroceni apărut de nicăieri şi care a ajuns numărul 1 în numărătoarea electorală în faţa lui Marcel Ciolacu şi al Elenei Lasconi. Călin Georgescu a venit cu un discurs anti globalist, cu o prezenţă puterni

AEP A fost atins pragul de 30% prezenţă pentru validarea referendumului organizat în Bucureşti

Ziua Constanta acum 8 ore
Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Referendumul iniţiat de primarul general, Nicuşor Dan, în Capitală, a atins pragul de 30% din numărul celor î

Serie A: Lazio – Bologna 3-0

News.ro acum 5 ore
Echipa italiană Lazio a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia Bologna, în etapa a 13-a din Serie A. Bologna a rămas în zece începând cu minutul 35, când Tommaso Pobega a fost eliminat cu roşu direct pentru o intervenţie la Guen

Gabriel Cotabiță, omagiat la Capela Cimitirului Bellu: Familia cere respectarea intimității.

Ziare.com acum 13 ore
Cei care doresc să își ia rămas-bun de la artistul Gabriel Cotabiță, care s-a stins din viață sâmbătă, 23 noiembrie 2024, o pot face luni, la Capela Cimitirului Ortodox Bellu din București. Familia muzicianului a anunțat programul și a făcut un apel

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

1°/7°
mie.

3°/5°
joi

3°/9°
Iasi
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

-1°/6°
mie.

0°/5°
joi

3°/9°
Constanta
acum

-2°
lun.

-2°/6°
mar.

2°/6°
mie.

4°/8°
joi

5°/9°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

1°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/9°
joi

6°/10°