UNPR îi transmite senatorului PDL Radu Berceanu că nu permite ofensele şi limbajul de neacceptat şi absolut inadecvat şi îl sfătuieşte pe acesta să îşi "cântărească vorbele cu responsabilitate şi decenţă", menţionând că Antonie Solomon este un primar iubit de comunitate, potrivit Mediafax.
"UNPR consideră că declaraţiile tăioase şi atacurile la persoană, indiferent de numele celui care le lansează, nu servesc scopului comun al Coaliţiei, ci ajută în mod indirect Opoziţia.
Uniunea Naţională pentru Progresul României a intrat la guvernare într-un moment dificil pentru România şi a stat la greu lângă partenerii săi. UNPR a dat dovadă de loialitate şi de seriozitate, iar relaţiile din Coaliţie s-au bazat pe dialog, responsabilitate şi pe buna credinţă a partenerilor", scrie UNPR într-un comunicat remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
UNPR menţionează că "respinge declaraţiile ofensive ale domnului Radu Berceanu la adresa unui coleg de Coaliţie".
"Nu este prima dată când Radu Berceanu lansează în presă atacuri către membri ai Uniunii, folosind un limbaj care îl descalifică. UNPR îi atrage atenţia domnului Berceanu că nu permite ofensele şi limbajul de neacceptat şi absolut inadecvat pentru un senator, la adresa colegilor săi de Coaliţie şi îl sfătuieşte pe acesta să îşi cântărească vorbele cu responsabilitate şi decenţă. Antonie Solomon este un primar foarte apreciat de comunitate şi reprezintă, la nivelul Municipiului Craiova, întreaga Coaliţie de guvernare, nu numai UNPR", se arată în comunicat.
Potrivit UNPR, candidatura lui Antonie Solomon pentru un nou mandat de primar nu este doar o propunere a UNPR, ci este o dorinţă a craiovenilor, rezultată foarte clar din toate cercetările sociologice din ultimii ani, în care primarul oraşului figurează cu o cotă de peste 70% de încredere.
"UNPR îl susţine total pe Antonie Solomon pentru un n