Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A reînceput calvarul miriştilor incendiate. Ce avantaj major urmăresc agricultorii prin crearea acestui haos

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 5 martie 2012 ·

Nici nu s-a topit bine zăpada de pe miriştile şi păşunile judeţului Hunedoara că au reînceput să apară incendiile de vegetaţie. Deşi comit o infracţiune, proprietarii suprafeţelor în cauză scapă nepedepsiţi şi rămân şi cu subvenţiile acordate de APIA Sursa: Remus Suciu

Sâmbătă şi duminică, peste 30 ha de mirişti şi păşune au ars, focul fiind pus de proprietarii acestora care astfel doresc să le „igienizeze" fără cheltuială şi muncă.

Mii de hectare incendiate

În 48 de ore, pompierii au avut de lucru cu 18 incendii de vegetaţie uscată în apropiere de oraşele Deva, Hunedoara, Brad şi Geoagiu şi pe raza comunelor Ilia şi Baru. Iar pompierii se tem că acesta este doar începutul: în zonele montane zăpada încă nu s-a topit, aceştia temându-se că vor avea din nou probleme mari, de genul incendiului din Masivul Şureanu, din toamna anului trecut, unde au ars peste 400 de hectare de litieră de pădure.

În total, anul trecut, pe raza judeţului Hunedoara au ars mai bine de 1.500 de hectare de mirişti, păşuni şi litieră, iar numărul incendiilor de acest gen la care pompierii au fost nevoiţi să intervină s-a apropiat de 700. Nici atunci şi nici acum nu s-au identificat autorii. În toamna anului trecut, vreme de trei săptămâni, locuitorii Devei s-au sufocat din cauza fumului adus de vânt de deasupra miriştilor incendiate de lângă oraş.

Metoda arderii este folosită de proprietarii de suprafeţe agricole pe motiv că o curăţare „ca la carte", făcută mecanizat sau manual, i-ar costa între 200 şi 500 de lei pe hectar.

Instituţii neputincioase

Arderea este însă sancţionată de APIA, care poate suspenda plata subvenţiei pentru suprafeţele deţinute de proprietarul în cauză (171 de euro la hectar pentru culturile de grâu şi porumb, 220 de euro pentru păşunile îngrijite mecanizat şi 280 de euro la hectar pentru păşunile înt

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gabriel Cotabiţă a murit. Celebrul artist avea 69 de ani

Mediafax acum 12 minute
„Ai plecat, Gabi, şi ai lăsat muzică pop românească fără una dintre cele mai mari şi mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori. ci şi prieteni din tinereţe! Am lansat împreună piese care au bucurat generaţii de ascultători ("Noapte albastră",

Alegeri prezidențiale 2024. Numărul forțelor de ordine a fost suplimentat de MAI pentru duminică

HotNews acum o ora
Ministerul de Interne va suplimenta numărul forțelor de ordine la alegerile de duminică, de la 43.000 la 45.000, a anunțat purtătorul de cuvânt al MAI, comisar-şef de poliţie Monica Dajbog. „Pentru misiunile de astăzi (sâmbătă – n.r.) sunt implicaţi

MAI: Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la 189 posibile incidente electorale în campania pentru alegerile prezidenţiale / Angajaţii MAI au dat amenzi de aproape 22.000 de lei / Nu au fost sesizate infracţiuni de corupere a alegătorilor - FOTO, VDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la săvârşirea a 189 de posibile incidente electorale în cadrul campaniei pentru alegerile prezidenţiale, fiind cu 17% mai puţine faţă de precedenta campanie pentru alegerea preşedintelui României, a anunţat pur

Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit cu Donald Trump în SUA

Mediafax acum 2 ore
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, s-a întâlnit vineri cu preşedintele ales al SUA, Donald Trump. Întâlnirea a avut loc la Palm Beach, Florida, conform unui purtător de cuvânt al Alianţei.

Tenis de masă: Bernadette Szocs a câştigat medalia de bronz la Turneul Campioanelor

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis de masă Bernadette Szocs a cucerit, sâmbătă, medalia de bronz la Turneul Campioanelor de la Fukuoka, după ce s-a oprit în semifinalele tabloului de simplu.

Hoţii au furat din casa fiului lui Florin Salam mai multe genţi şi bijuterii

Mediafax acum o ora
„La data de 22 noiembrie 2024, în jurul orei 23:30, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti- Secţia 26 Poliţie au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un bărbat, cu privire la faptul că din locuinţa sa, din Sect

Cod Galben de vânt la Constanța!

Ziua Constanta acum 3 ore
Meteorologii au emis o atenționare cod galben de vânt pentru Constanța, valabilă pe parcursul zilei de 23 noiembrie, între orele 10:00 și 23:00. Conform prognozei, în intervalul menționat, vântul va prezenta intensificări semnificative, cu rafale c

Elon Musk e și mai bogat. Averea lui a atins un nivel record după victoria lui Donald Trump în alegerile prezidențiale din SUA

HotNews acum 4 ore
Averea netă a lui Elon Musk a atins un nivel record de 347,8 miliarde de dolari vineri, datorită creşterii continue a acţiunilor Tesla şi a unei noi runde de finanţare care a evaluat startup-ul său de inteligenţă artificială, xAI, la 50 de miliarde

Scenariu demn de un film James Bond în Filipine: Vicepreşedinta Sara Duterte afirmă că a angajat un asasin să-l omoare pe preşedinte Marcos dacă ea va fi ucisă

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele filipinez Sara Duterte a declarat, sâmbătă, că a comandat asasinarea preşedintelui Ferdinand Marcos Jr. dacă ea însăşi ar fi ucisă, ceea ce a determinat biroul lui Marcos să promită „acţiuni adecvate imediate”, relatează CNN. Într-o

Donald Trump l-a ales pe miliardarul Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei

Libertatea acum 4 ore
Președintele ales al SUA, Donald Trump, a anunțat vineri că îl va nominaliza pe Scott Bessent pentru funcția de secretar al Trezoreriei. Decizia pune capăt speculațiilor intense privind ocuparea acestei funcții, potrivit News.

Vremea

București
acum

sâm.

3°/6°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

3°/16°
dum.

2°/6°
lun.

4°/8°
mar.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-5°/2°
dum.

-5°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/6°
lun.

2°/8°
mar.

2°/6°