Opera de artă care va folosi drept model pentru monumentul eroului braşovean a fost prezentată la comemorarea a 23 de ani a martirului Liviu Cornel Babeş
Zilele trecute s-au împlinit 23 de ani de la sacrificiul artistului plastic braşovean Liviu Cornel Babeş. În data de 2 martie 1989, acesta a decis că trebuie să tragă un semnal de alarmă referitor la înlăturarea regimului comunist. Liviu Cornel Babeş, sculptor şi pictor braşovean s-a urcat pe pârtia Bradul şi s-a autoincendiat. A coborât ca o vâlvătaie, având în mâini un carton pe care scria „Stop Murder! (Opriţi Crima! – trad.) Braşov = Auschwitz”.
„Pe de o parte am un sentiment de mândrie, dar totodată am şi un sentiment neplăcut din cauză că nu există acel impact şi acea recunoştinţă nici la Braşov, dar nici în România, cu privire la acel gest. Poate că istoria o să puncteze mai mult decât ceea ce se face acum. Din păcate nu ştim să ne respectăm valorile”, a spus primarul George Scripcaru la întâlnirea de la sediul Primăriei Braşov, după comemorarea de pe pârtia Bradul.
Acum, la 23 de ani de la gestul său, care s-a dorit o prelungire a protestului muncitorilor de la uzina Steagu Roşu din data de 15 noiembrie 1987, comemorarea a avut parte şi de o promisiune din partea autorităţilor locale.
Anul acesta va fi ridicat, în sfârşit, un monument în memoria martirului Liviu Cornel Babeş, iar ca model va fi folosită o sculptură a lui Liviu Babeş, „Icar”, prezentată vineri în cadrul evenimentelor organizate cu ocazia comemorării eroului braşovean. „Icar era o lucrare de care el era foarte încântat, şi la care a şi lucrat la două variante, a doua fiind mai stilizată. Aceea mi se pare mie cea mai potrivită. Zborul spre libertate al lui Icar este simbol pentru gestul lui. Corpul lui Icar poate constitui soclul, iar aripile restul monumentului”, ne-a declarat Etelka Babes, soţia lui Liviu Bab