În contextul obţinerii statutului de candidată la Uniunea Europeană de către Serbia, presa străină a continuat să comenteze jocul neaşteptat al României, care le-a părut tuturor, lideri europeni şi jurnalişti, un şantaj.
Dacă în zilele premergătoare deciziei finale privind admiterea candidaturii Serbiei la UE ziarele occidentale comentau despre tentativa României de a repune pe tapet chestiunea admiterii sale în spaţiul Schengen, la schimb cu acceptarea Serbiei, imediat după decizia de la summit-ul european a sosit şi cel mai dur comentariu. Opoziţia României faţă de acordarea statutului de candidat la UE Serbiei a fost considerată "o reprezentaţie penibilă, demnă de naţionalismul secolului al XIX-lea, de o sursă diplomatică europeană", potrivit ediţiei electronice a The Economist.
"România, în mod neaşteptat, a adus în discuţie statutul minorităţii vlahe din Serbia. Unii vlahi sunt bucuroşi să fie consideraţi români, alţii nu", comentează The Economist. "Ar trebui să fii un naţionalist din secolul al XIX-lea ca să crezi astfel de mizerii", a adăugat sursa citată. "Românii şi-au menţinut poziţia timp de câteva ore, după care au renunţat şi au semnat un acord separat cu sârbii. Comportamentul României a fost considerat atât de groaznic, a declarat o altă sursă, încât a contribuit la ralierea de partea Serbiei", mai arată The Economist.
Ca la anunţul privindu-l pe Papă
Publicaţia face şi o comparaţie între mesajul transmis lumii la alegerea unui nou Papă şi anunţul pe Twitter al lui Herman van Rompuy privind statutul de candidat acordat Serbiei. Atunci când a fost ales un nou Papă, cardinalii s-au reunit în Capela Sixtină, au ars voturile şi au transmis lumii întregi, prin culoarea fumului, că au luat o decizie. Ceva similar, dar cu o tehnologie modernă, s-a întâmplat şi joi seară, când liderii celor 27 de state membre UE au acordat