Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lipsa apei transformă oraşul Dăbuleni în Sahara Olteniei

Publicat in GAZETA de SUD, luni 5 martie 2012 ·

Fără un sistem de irigaţii activ şi fără subvenţionarea energiei electrice pentru apa utilizată la irigaţii, producţiile legumicultorilor din sudul Doljului sunt puse în pericol. Cei cu dare de mână au fost nevoiţi să-şi foreze fântâni în capul locului. Restul se uită pe cer, în speranţa că va ploua.

Doi din trei locuitori din Dăbuleni susţin cu tărie că problema lor cea mai importantă este aceea că nu au apă pe canalele de irigaţii să-şi ude bostanii şi restul culturilor agricole. „Aici munceşte lumea şi nu e apă să udăm. Suntem la mila lui Dumnezeu. Dacă nu plouă anul acesta, nu ştiu ce vom face!“, a spus Ana Belea din Dăbuleni. „Au distrus sistemul de irigaţii şi nu mai avem apă de udat. Dacă nu dădea Dumnezeu ploaie astă-vară nu se făcea nimic pe câmp. Noi dacă nu punem bostan, nu avem din ce trăi. Dacă nu a fost apă pe canale anul trecut, unii şi-au făcut fântâni în capul locului. Au săpat până şi în canalele de desecare“, a spus încă o localnică, Vergina Gheorghe. Drama agricultorilor din zonă a început în anii trecuţi, de când energia electrică folosită pentru pomparea apei destinate irigaţiilor nu a mai fost subvenţionată de stat. „De când Uniunea Europeană ne-a interzis subvenţionarea energiei pentru irigaţii, avem o gravă problemă cu apa. Ne costă 200.000 de lei umplerea întregului sistem cu apă pe canalele de irigaţii. Anul trecut, oamenii au udat din gropane săpate în canalele de irigaţii sau şi-au făcut fântâni în dreptul terenurilor lor. Omul udă prin forţele proprii, dar randamentul este mult mai slab“, a precizat primarul din Dăbuleni, Nicolae Drăgoi. Chiar şi aşa, costurile producţiei agricole în zona de sud a Doljului sunt destul de ridicate, susţine primarul, în condiţiile în care sistemul de irigaţii din zona Sadova-Corabia a fost reabilitat cu bani de la Banca Mondială, făcându-se investiţii de 22 de milioane de dolari. Acum, canalele

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Moțiunea depusă de AUR împotriva Guvernului Bolojan a picat!

Ziua Constanta acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan a picat! Aceasta a fost votată de 134 de parlamentari. Au mai fost înregistrate 4 abțineri și 0 voturi împotrivă. Pentru ca moțiunea să fie adoptată era nevoie de 50% + 1 din voturile parlamentarilor,

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 10 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Doi tineri s-au bătut pentru o femeie matură

Pandurul acum 7 ore
Telenovelă în toată regula la Godineşti. Un tânăr în vârstă de 21 de ani care a avut în trecut o relaţie cu o femeie în vârstă de 33 de ani din localitate, a intrat peste aceasta în casă şi a ameninţat-o cu acte de violenţă. Mai mult, acesta a aplic

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 9 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

TITULARIZARE 2025 - Proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar are loc marţi/ Peste 39.700 de candidaţi, aşteptaţi

News.ro acum 44 minute
Peste 39.700 de candidaţi sunt aşteptaţi să susţină, marţi, proba scrisă a concursului naţional pentru ocuparea posturilor/catedrelor didactice vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar (Titularizare 2025). Pentru titularizare, candidaţii tr

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 9 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 10 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 9 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

21°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

23°
mar.

21°/31°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/27°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°