Presedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat, luni, ca filiala judeteana va stabili pana la sfarsitul acestei saptamani daca va incheia aliante electorale pentru alegerile locale si cu ce formatiuni politice, transmite corespondentul MEDIAFAX. Daniel Buda a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX ca o decizie privind alegerile locale din luna iunie va fi luata intr-o sedinta a Biroului Permanent Judetean (BPJ) al PDL Cluj. "E prematur sa spun acum ce vom face la alegerile locale, cata vreme decizia Colegiului Director al PDL a fost luata duminica. Pana la sfarsitul acestei saptamani vom analiza in interiorul filialei, in cadrul unei sedinte a Biroului Permanent Judetean (BPJ) al PDL Cluj, si vom decide daca vom face aliante la alegerile locale din iunie si cu ce partide", a spus Buda. Intrebat daca, personal, opteaza pentru o alianta sau prefera ca PDL Cluj sa mearga singur in alegerile locale, Daniel Buda a raspuns ca o decizie in acest sens apartine conducerii filialei judetene. PDL nu va incheia la nivel national niciun fel de alianta pentru locale, dar organizatiile judetene pot decide sa incheie aliante pe plan local, sub denumirea "Miscarea Populara", cu sigla inima, a declarat, duminica, dupa sedinta Colegiului Director, presedintele PDL, Emil Boc. Emil Boc a precizat ca decizia Colegiului Director este ca PDL sa nu incheie la nivel national niciun fel de aliante pentru alegerile locale, dar va lasa la latitudinea organizatiilor judetene ale partidului sa decida daca vor incheia, pentru maximizarea rezulatelor, aliante judetene cu alte formatiuni politice. El a spus ca daca organizatiile judetene vor decide sa incheie aliante pe plan local, acestea se vor face sub denumirea "Miscare Populara", cu sigla inima. (Mediafax) Presedintele PDL Cluj, deputatul Daniel Buda, a declarat, luni, ca filiala judeteana va stabili pana la sfarsitul acestei saptam