Fiscul a anunţat un nou mod de calcul pentru penalităţi în cazurile în care contribuabilul depune o declaraţie greşită la Fisc şi revine cu o rectificare. Sursa: RĂZVAN VĂLCĂNEANŢU
Dacă o firmă depune la administraţia financiară o declaraţie fiscală, după care constată că anumite informaţii au fost greşite, trebuie să depună o declaraţie rectificativă.
În cazul depunerii unei declaraţii de acest gen care majorează obligaţia de plată anunţată iniţial, dobânzile şi penalităţile de întârziere la debit se calculează şi se datorează numai pentru suma rezultată după corectare până la data stingerii.
Cum se derulează procedura
Această prevedere face parte din procedura de îndreptare a erorilor cuprinse în declaraţiile fiscale în cazul depunerii unei declaraţii rectificative, publicată, săptămâna trecută, în Monitorul Oficial.
Astfel, au fost introduse mici modificări, având în vedere că, până acum, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) calcula dobânzile şi penalităţile pentru datoria principală până la depunerea declaraţiei rectificative.
Funcţionarii Fiscului primesc declaraţiile rectificative şi le înregistrează în aplicaţia informatică. Dupa prelucrarea declaraţiei de către două departamente separate, se corectează evidenţa fiscală. După aceea, lucrătorii ANAF vor recalcula obligaţiile fiscale accesorii şi vor emite o nouă decizie de impunere.
În situaţia în care, după corectarea erorilor, rezultă că firma are o obligaţie fiscală mai mică şi, deci, a achitat bani în plus, Fiscul poate constata compensarea, din oficiu sau la cerere, cu alte obligaţii fiscale neachitate.
În schimb, dacă se constată suplimentarea obligaţiei fiscale după depunerea declaraţiei rectificative, dobânzile şi penalităţile se calculează din ziua următoare scadenţei până la data stingerii datoriei către buget.
TERMENE
Obligaţiile