Statul Roman, prin actualii reprezentanti, a mai creat recent o oportunitate de arbitraj.

Particularitatea arbitrajului pe seama statului este aceea ca desi nu toti “cititorii” beneficiaza de pe seama identificarii si monetizarii unei asemenea anomalii, cu siguranta toti acopera discrepantele prin intermediul taxelor, explicit ori implicit si a austeritatii.

In cazul contractelor private pe termen lung cu energia produsa de Hidroelectrica, nu toti cetatenii monetizeaza “oportunitatea” iar contractele au clauze complicate. In ciuda acestor aparente bariere probabil ca toti sunt interesati sa afle si sa inteleaga mecanismele prin care statul transfera bani la privati, mai ales ca in final gaura, costul de oportunitate se inchide prin taxe ori austeritate.

Pe pietele imature exista multiple posibilitati de arbitraj. Definitiile abunda si se refera la diferitele tipologii de arbitraj. Oportunitatile de arbitraj nu se restrictioneaza doar la pietele financiare. Folosesc “investitii” doar pentru simplificarea mesajului. Unele investitii pot genera beneficii fara a implica riscuri. Alte situatii, investitionale ori nu, pot genera beneficii fara a implica costuri.

Alte investitii, fara a implica costuri, genereaza o situatie in care profitul probabil ponderat cu probabilitatea de realizare este semnificativ superior pierderii probabile ponderate cu probabilitatea de realizare. Ultima situatie este, in alte cuvinte , similara uneia in care nu platesti nimic dar ai sansa de a castiga ceva ( cateodata substantial).

Practic este o maniera de a monetiza discrepante. De obicei arbitrajarea continua pana nu mai este rentabil a se exploata respectivele discrepante, prin diminuarea oportunitatii initiale.

O noua oportunitate de arbitraj este deschisa de o noua decizie a BNR de a introduce in colateralul eligil pentru refinantare, a noii obligatiuni