Muzeul Memorial „Mihail Kogălniceanu”, închis pentru public la finele anului 2009, se află astăzi la finalul unei noi etape de redefinire tematică. Această etapă s-a impus firesc având în vedere faptul că muzeele-clădiri de patrimoniu nu trebuie să rămână pentru generaţiile viitoare doar depozitarele unor colecţii de obiecte, ci trebuie să demonstreze că deţin puternice argumente cu care un popor îşi apără originea, individualitatea, tradiţiile şi valorile transmise de la înaintaşi. Importanţa acestor clădiri-monumente istorice este indiscutabilă în economia zonei sub aspectul promovării turistice, a dezvoltării durabile, a integrării şi asimilării valorilor europene. Întrucât nu existau date certe despre aspectul exact al interioarelor casei, s-a efectuat cercetare de caz luându-se în consideraţie, prin analogie, exemple similare din epocă. Sălile au fost decorate cu casete de stucatură, ritmate, în funcţie de registrul general propus, cu cornișe interioare și o cromatică adecvată secolului al XIX-lea. Motivele decorative folosite au fost cele specifice aceluiași secol: frunza de acant, buchetele si ghirlandele de flori. Una dintre regulile de aur aplicate a fost respectarea relaţiei dintre tapiţerie – tapet – lambrochenuri – elemente de stucatură și, cel mai important, piese de mobilier. O sobă de teracotă și un șemineu, replici ale modelelor existente în secolul al XIX-lea, completează reconstituirea ajutând la recrearea, în tușe fine, a ambientului original al casei. Cu scopul declarat de a forma o audiență constantă aducând la muzeu acea categorie de public iubitoare de evenimente cultural-recreative de tipul concertelor, audiţiilor muzicale, serilor de muzică şi poezie și a spectacolelor de teatru mult apreciate acum două secole și nu numai, a fost amenajat un Salon de muzică. Spaţiul păstrează caracteristici ambientale specifice secolului al XIX-lea, rafinamen