Vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a declarat, luni, după şedinţa BPC, că parlamentariii liberali îşi vor dona indemnizaţiile pe care le vor primi în cursul zilei, potrivit Mediafax.
Întrebat ce se va întâmpla cu indemnizaţiile care vor intra luni în contul parlamentarilor liberali, Voicu a spus: "După cum ştiţi, indemnizaţiile vor fi donate".
Şi purtătorul de cuvânt al PSD, Dan Şova, a declarat, luni, că parlamentarii partidului, aflaţi în protest parlamentar, trebuie să aducă la partid dovada că şi-au donat indemnizaţia cuvenită de la Parlament.
Şova a spus că parlamentarii PSD trebuie să facă, într-o săptămână, dovada scrisă, pe care s-o depună la partid, a faptului că şi-au donat indemnizaţia.