Compania BP va plăti despăgubiri de aproape 8 miliarde de dolari pentru catastrofa din Golful Mexic. BP a acceptat să achite 7,8 miliarde victimelor catastrofei din 2010.
Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej
Guvernul Statelor Unite a anunţat că va continua acţiunea în justiţie împotriva BP (fostă British Petroleum), care riscă să fie confruntată şi cu alte solicitări de despăgubiri.
Beneficiarii acordului parafat vinerea trecută vor fi circa 100 de mii de pescari, rezidenţi şi lucrători care au participat la înlăturarea efectelor dezastrului, a căror situaţie materială sau sănătate au fost afectate.
Pe 20 aprilie 2010, la platforma de extracţie petrolieră Deepwater Horizon a avut loc o explozie, care a provocat moartea a 11 persoane şi a dus la scurgerea în mare a patru milioane de barili de ţiţei brut. Scurgerea de petrol de la sonda subacvatică a fost oprită definitive, după cinci luni de la explozie.
Preşedintele SUA, Barack Obama, a calificat acest dezastru drept "cea mai mare catastrofă ecologică din istoria ţării". De altfel, Guvernul federal, deşi s-a declarat mulţumit de faptul că BP îi va compensa pe păgubiţi, a spus că acţiunea în justiţie împotriva companiei va continua, având în vedere că aceasta nu şi-a asumat responsabilitatea pentru dezastru.
Un alt proces, care era programat să se reia luni, va fi amânat, dat fiind acordul semnat vineri şi când se va relua va împărţi probabil suma alocată de BP victimelor.
Compania plăteşte banii dintr-un fond de 20 de miliarde de dolari, înfiinţat special după catastrofă. Până acum, compania cu sediul la Londra a cheltuit deja 7,5 miliarde de dolari pentru înlăturarea efectelor dezastrului din Golful Mexic.
Ca urmare a acţiunii în justiţie înaintate de Guvernul Statelor Unite, compania BP riscă să fie amendată cu peste 17 miliarde de dolari, în caz că e găsită