Foto: FRANCOIS LENOIR / REUTERS Liderii UE au mai pus încă o dată România pe tuşă în ceea ce priveşte aderarea la spaţiul Schengen, iar preşedintele Traian Băsescu încearcă să transforme acest eşec, pe care şi-l tot asumă formal, într-o victorie. La conferinţa de presă susţinută la Bruxelles, după Consiliul European de primăvară, Băsescu a spus că este pentru prima dată când se stabileşte un termen la care trebuie luată o decizie privind aderarea României la Schengen – septembrie 2012 .
"Pentru prima dată s-a stabilit un termen-limită – JAI din luna septembrie", a declarat vineri Băsescu. El a mai spus că a discutat acest lucru în marja reuniunii Consiliului European, pentru că exista riscul ca luarea unei decizii să fie amânată fără a se stabili o dată certă. Altfel spus, România nu a fost chiar atât de ignorată, iar acest lucru i se datorează. Dar victoria a fost atât de amară, încât şeful statului a simţit din nou nevoia să atace Olanda, principalul opozant al aderării României şi Bulgariei la Schengen, aşa cum a făcut-o şi anul trecut, când a declanşat ceea ce presa a numit "războiul lalelelor".
Băsescu a calificat poziţia Olandei ca fiind "un abuzz" şi a reluat afirmaţiile potrivit cărora "portul cunoscut ca fiind principala poartă de intrare a drogurilor în Europa este Rotterdam, nu Constanţa şi nici Tulcea". Ca şi la reuniunile europene anterioare ce au avut pe agendă aderarea la Schengen, România a încercat şi vineri să obţină un rezultat pozitiv prin poziţii de frondă. Dacă anterior sugera blocarea aderării Croaţiei la UE şi a atacat pe rând statele opozante Germania, Finlanda şi Olanda, săptămâna trecută, Băsescu a încercat să pună piedică Serbiei în privinţa aderării la Uniunea Europeană, invocând nerezolvarea situaţiei românilor din Timoc.
În ciuda atitudinii şeful statului, el este considerat principalul vino