În ajunul deschiderii sesiunii plenare a Parlamentului de la Beijing, oficialii chinezi au anunţat că bugetul de apărare al ţării va creşte serios anul acesta. Cu 11 procente mai mult faţă de cele din 2011, cheltuielile militare ale Chinei vor depăşi 80 de miliarde de euro.
Creşterea cheltuielilor militare chinezeşti, mai mare decât creşterea PIB-ului ţării confirmă dorinţa autorităţilor comuniste de a-i ajunge din urmă pe americani şi ruşi. Potrivit experţilor citaţi de agenţiile de presă, bugetul oficial anunţat de Beijing este o subestimare a cheltuielilor cu adevărat realizate, care ar fi cam de două ori mai mari decât ceea ce ce spun autorităţile.
Noua progresie a acestor cheltuieli ar putea aţâţa din nou tensiunile în vestul Pacificului, acolo unde China e în conflict cu Japonia, Vietnamul şi Filipinele, apropo de anumite arhipelaguri. Tot atâtea ţări care ar putea folosi acest argument pentru a strânge legăturile cu SUA.
De altfel, Pentagonul acordă tot mai multă importanţă regiunii Asia-Pacific, tocmai din cauza puterii tot mai mari pe care o capătă Armata populară de eliberare, cea a Chinei, deci, cea mai mare armată din lume. Pentru a o contracara, preşedintele american, Barack Obama, anunţase în noiembrie că-şi va consolida prezenţa militară în Australia, dar şi în Singapore şi Thailanda, decizie pe care Beijingul a comparat-o cu o "mentalitate de război rece".
Ca să-şi explice cheltuielile militare uriaşe, China afirmă că tehnologia sa militară are între 20 şi 30 de ani întârziere faţă de cea a Statelor Unite şi că deci bugetul nu foloseşte decât la modernizarea apărării ţării. China caută spre exemplu să se doteze cu un bombardier invizibil, dar construieşte şi o serie de portavioane. În sfârşit, armata chineză pune la punct şi o rachetă balistică ce este capabilă să lovească nave militare aflate la mii de kilometri distanţă