Această săptămână va fi una decisivă pentru Grecia în lupta sa de a evita intrarea în incapacitate de plată, planificatul schimb de obligațiuni suverane în cadrul procesului de restructurare a datoriei aflându-se pe muchie de cuțit. Există îndoieli crescânde asupra nivelului de participare a sectorului privat în acest schimb.
Oferta de noi obligațiuni suverane a fost primită destul de prost, guvernul încercând, pe ultima sută de metri, să mobilizeze deținătorii privați de obligațiuni și chiar pe investitorii greci care dau dovadă de reticență în a participa la acest proces, anunță surse anonime citate de publicația financiară „Financial Times”.
Investitorii și instituțiile private care dețin obligațiuni suverane grecești în valoare de 206 miliarde de euro, au până joi să se decidă dacă vor participa în acest schimb de obligațiuni care ar trebui să reducă datoria suverană a Greciei cu 100 de miliarde de euro.
Clauze de acțiune colectivă
Grecia trebuie să convingă 75% dintre deținătorii privați să participe pentru a evita utilizarea așa ziselor „clauze de acțiune colectivă”, clauze introduse retoactiv de către guvernul grec în cadrul acestor obligațiuni, săptămâna trecută. Dacă nivelul de participare va fi sub 66%, chiar și aceste clauze vor deveni invalide, fapt care va duce la eșuarea întregului acord.
Persoane apropiate deținătorilor au avertizat alți investitori să ia în serios amenințările din partea decidenților politici că, în cazul în care acest acord va eșua, Grecia va intra în incapacitate de plată. „Unii investitorii cred, în continuare, că vor fi salvați cumva. Pur și simplu, acest lucru nu se va întâmpla”, a declarat una dintre aceste persoane.
„Cea mai mare restructurare din istorie”
Negociatorii acestui acord au negat faptul că există tensiuni asupra rezultatului, dar nimeni nu a îndrăz