Preşedintele-candidat Nicolas Sarkozy îşi radicalizează discursul politic. Confruntat cu o stagnare a intenţiilor de vot în favoarea sa pentru alegerile prezidenţiale - alegeri la care este dat mare învingător candidatul socialiştilor Fançois Hollande - Sarkozy a decis să adopte poziţii tot mai conservatoare şi populiste, în particular împotriva imigraţiei.
"Imigraţia este un atuu dar poate fi şi o problemă". La prima vedere, fraza pronunţată sâmbătă de candidatul Nicolas Sarkozy poate părea anodină, simplistă dar ea nu corespunde cu textul scris, înmânat în prealabil ziariştilor. Pe foaie scria doar "imigraţia este o problemă".
Ea denotă aşadar o tentativă de revenire spre un discurs mult mai dur din partea celui care în urmă cu 5 ani reuşise să atragă o parte din votul extremei drepte. Frontul Naţional îşi freacă dealtfel mâinile şi e de părere că strategia candidatului-preşedinte legitimează programul electoral al lui Marine Le Pen, axat şi el pe combaterea imigraţiei.
În acest duel la distanţă între candidatul conservator şi cel de extremă dreaptă, Sarkozy riscă să cadă în capcană, e de părere ziarul Le Monde care consacră două pagini întregi acestei turnuri luată în campania electorală franceză.
Pronunţându-se din nou împotriva votului străinilor din afara Uniunii Europene la alegerile locale, Sarkozy ştie că propunerea e pe placul alegătorilor extremişti dar ea riscă să îndepărteze electoratul conservator mai moderat déja speriat de declaraţiile lui Claude Guéant.
Vineri, ministrul francez de interne şi un apropiat al preşedintelui-candidat, provocase déja o noua polemică - nimeni nu mai ştie a câta - făcând o legătură între votul străinilor şi obiceiurile alimentare, mai exact mâncarea halal a musulmanilor, paralelă descrisă deîndată de opoziţia de stânga drept "xenofobă".
Sarkozy s-a abţinut să comenteze a doua zi la