Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Primăriile din Vrancea fac prăpăd cu banul public

Publicat in Adevarul, luni 5 martie 2012 ·

Curtea de Conturi a constatat anul trecut nereguli de peste 100 de milioane de lei la 22 administraţii locale verificate. Controlorii au lăsat măsuri de recuperare a fondurilor cheltuite nechibzuit.

Verificările făcute anul trecut de Curtea de Conturi arată că edilii localităţilor nu au avut deloc grijă de modul de cheltuire a banilor publici.

Aşa se face că aproape în toate instituţiile verificate s-au găsit abateri grave, care au prejudiciat bugetele locale cu sume importante.

Este vorba despre sporuri încasate necuvenit de către funcţionari, lucrări decontate, dar nerealizate, neinventarierea bunurilor în patrimoniu, greşeli în întocmirea situaţiilor financiare.

Abaterile constatate la cele 22 de primării verificate (din 72 câte sunt în judeţ) sunt în sumă de 98 de milioane de lei, prejudiciul fiind stabilit la aproape două milioane de lei.

Curtea de Conturi a găsit nereguli de milioane de lei la Consiliul Judeţean Vrancea

De exemplu, la Primăria Focşani, controlorii au descoperit că s-a înregistrat şi reflectat eronat în conturi şi în situaţiile financiare contravaloarea unor operaţiuni de modernizare a clădirii căminului pentru persoane vârstnice. De asemenea, nu s-a înregistrat în evidenţa contabilă şi în situaţiile financiare anuale obligaţiile de plată reprezentând contravaloarea unor bunuri şi servicii achiziţionate de unitate. Valoarea abaterilor constatate în acest caz este de 3.494.442 lei.

În privinţa calităţii gestiunii economico-financiare, abaterile sunt şi mai mari, respectiv 23 de milioane de lei, acestea rezultând din plata neoportună şi nelegală a contravalorii unor onorarii notariale, decontarea nelegală a unor lucrări de asfaltare care au fost supraevaluate faţă de devizul de ofertă.

În toate situaţiile, controlorii au lăsat măsuri de recuperare a prejudiciului şi de reparare a erorilor făcute de fu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Anora” câştigă Palme d'Or la Cannes. Lista câştigătorilor

Mediafax acum o ora
Filmul regizorului american Sean Baker a învins alte 21 de filme din competiţie, inclusiv filme ale unor regizori consacraţi precum Francis Ford Coppola şi David Cronenberg, scrie Reuters. „Anora” continuă o serie de filme ale lui Baker axate pe luc

Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză

Mediafax acum 2 ore
Nicki Minaj a filmat o parte din întâlnirea sa cu poliţia, postând-o pe reţelele de socializare. În videoclip, se pare că se aude un ofiţer de poliţie spunându-i lui Minaj: „Eşti arestată”. Poliţia olandeză a declarat că o femeie americană în vârstă

Un copil a fost atacat de urs când încerca să hrănească animalul din maşină

Mediafax acum o ora
Un copil în vârstă de 8 ani a fost rănit la mână de un urs în localitatea Albeşti, judeţul Argeş. Animalul a atacat copilul sâmbătă când se afla în maşină, atunci când minorul a încercat să hrănească animalul.

Generaţia de Aur a făcut spectacol la meciul de adio, pe Arena Naţională. Cea mai bună generaţie a fotbalului românesc a învins Legendele Lumii cu 3-2

News.ro acum 32 minute
Generaţia de Aur a făcut spectacol în meciul său de adio, sâmbătă seara, pe Arena Naţională, învingând selecţionata Legendelor Lumii, cu scorul de 3-2. Golurile tricolorilor au fost marcate de Panduru, Hagi şi Gâlcă. Pe teren, antrenorii Anghel Iord

Chiriţoiu, Consiliul Concurenţei: Aşteptarea este ca în doi ani Tarom să devină o companie profitabilă. Statul român nu mai are voie să dea alţi bani Tarom

News.ro acum 4 ore
Ajutorul de stat individual de restructurare aprobat de Guvern în favoarea Tarom reprezintă ultimii bani pe care statul român mai are voie să-i dea către transportatorul aerian naţional, a declarat, sâmbătă, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bog

Românii care au solicitat sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, zdruncinată de proteste violente

Ziare.com acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a anunţat, sâmbătă, 25 mai, că toţi cei şase cetăţeni români care solicitaseră sprijin pentru evacuare au părăsit Noua Caledonie, cu diferite curse aeriene. ”Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează că în ur

Directoarea turneului Roland Garros a explicat de ce Simona Halep nu a primit un wild card la Grand Slam-ul de la Paris

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Amelie Mauresmo, directoarea turneului Roland Garros, a vorbit despre motivele pentru care , fostă lideră WTA, nu a primit un wild card pentru a participa la Grand Slam-ul de la Paris.

Urs observat în centrul staţiunii Sinaia. Localnicii şi turiştii au primit mesaj RO-Alert

News.ro acum o ora
Un urs şi-a făcut apariţia, sâmbătă seară, în zona centrală a staţiunii Sinaia, iar autorităţile au transmis mesaj RO-Alert localnicilor şi turiştilor pentru a-i avertiza asupra pericolului.

Începe construirea primului institut de cercetare în inteligenţa artificială din România

HotNews acum 4 ore
​România va avea un institut de cercetare în inteligenţa artificială prin intermediul căruia va putea să-şi dezvolte propriile soluţii tehnologice, să colaboreze cu parteneri internaţionali şi să formeze specialişti de top în domeniu, a scris sâmbăt

Primele declarații ale bărbatului care și-a ucis nepoata de 8 ani. Unchiul fetiței dă vina pe alcool pentru fapta comisă

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul din comuna Albești, Botoșani, care și-a ucis nepoata și-a recunoscut faptele și dă vina pe alcool pentru gestul comis. Unchiul copilei a fost dus la Parchetul de pe lângă Tribunalul Botoşani cu propunere de arestare preventivă pentru 24 de

Vremea

București
acum

16°
sâm.

15°/26°
dum.

13°/25°
lun.

12°/19°
mar.

13°/16°
Iasi
acum

19°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
mar.

14°/22°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/19°
lun.

14°/17°
mar.

14°/16°
mie.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/23°
lun.

11°/21°
mar.

10°/20°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

16°
sâm.

12°/26°
dum.

13°/25°
lun.

14°/26°
mar.

11°/24°