Alegerile primare republicane au început marţi dimineaţa în statul Ohio, lansând votul din această "super marţi", destinat departajării celor patru candidaţi la obţinerea învestiturii în alegerile prezidenţiale din noiembrie, relatează AFP.
Ohio (nord), stat aflat în centrul unei regiuni industriale în plină reconversie şi totodată unul dintre statele-cheie în alegerile prezidenţiale din noiembrie, este de o importanţă deosebită deoarece principalii doi candidaţi, Mitt Romney şi Rick Santorum, sunt prezentaţi în sondaje ca fiind cot la cot.
La două luni după declanşarea alegerilor primare republicane în statul Iowa (centru), candidatul moderat Mitt Romney, care a parcurs pe primul loc o bună parte a acestei curse, nu a reuşit să convingă pe deplin baza conservatorilor.
Atras succesiv de către conservatorul Newt Gingrich, învingător în South Carolina pe 21 ianuarie, iar ulterior de apărătorul valorilor creştine Rick Santorum, care a obţinut o serie de victorii surprinzătoare în februarie, electoratul conservator nu reuşeşte să se grupeze în spatele unui candidat.
Cele zece state care participă la "super marţi" vor desemna peste 400 de delegaţi din cei 1.144 necesari pentru obţinerea învestiturii. Dintre aceste zece state, Georgia (sud-est) cu 76 de delegaţi, Ohio (nord) cu 66 de delegaţi şi Tennessee (sud), cu 58, sunt cele mai importante.
Delegaţii îşi vor reprezenta candidatul în cadrul Convenţiei Naţionale a partidului, care îl va desemna în mod oficial în august, la Tampa (Florida), pe adversarul preşedintelui Barck Obama în alegerile prezidenţiale din noiembrie.
Romney a reuşit să înregistreze o revenire, în ultimele zile, în acest stat crucial, devansându-l pe Santorum cu trei puncte procentuale, conform unui sondaj al Universităţii Quinnipiac publicat luni. Ceilalţi doi candidaţi, Newt Gingrich şi Ron Paul, se clasează mult în