De calitatea somnului depinde randamentul pe care îl vei avea a doua zi la muncă sau în orice altă activitate intenţionezi să desfăşori. Puţini oameni realizează importanţa colosală pe care o are somnul asupra calităţii vieţii pe care o trăim.
Pentru cei care au probleme cu somnul, dar şi pentru cei care vor să îşi îmbunătăţească orele de odihnă, cei de la joybauer.com au întocmit o listă cu 8 ponturi foarte simplu de pus în aplicare.
1. Camera în care dormi trebuie să fie ordonată şi liniştită
Dacă dormi într-o cameră în care tocmai ai dat o petrecere, sau care seamănă cu una, va fi foarte dificil să adormi sau să ai parte de un somn odihnitor. Pune lucrurile la locul lor, păstrează o ordine în ele, aşează ceasul suficient de aproape încât să îl poţi opri, dar şi suficient de departe cât să trebuiască să te ridici din pat sau să depui un mic efort care să te trezească cu adevărat înainte de a opri ceasul. E important să ai o pătură suficient de mare care să te facă să dormi confortabil.
2. Opreşte aparatele care scot zgomot constant
Scoate complet din priză aparatele electronice care rămân de obicei în stand-by şi scot un sunet continuu slab, dar suficient de enervant pentru a-ţi face somnul dificil. Unele persoane nu au o problemă să adoarmă chiar dacă există zgomot de fond suficient de puternic încât să devină deranjant, pentru ce mai mulţi însă, acest lucru nu aduce decât un somn care dă mai mult stres decât odihnă.
3. Evită somnul în timpul zilei
Deseori, oamenii care suferă de insomnie susţin că în timpul zilei adorm preţ de câteva minute. Acest tip de obiceiuri nu fac decât să scadă calitatea somnului şi să diminueze şansele să adormi seara la timp. Dacă totuşi îţi place să dormi ziua, încearcă să dormi mai mult de 20 de minute.
4. Gândeşte-te la ce vrei să faci mâine