(apărut în Dilemateca, anul VII, nr. 70, martie 2012)

Spre (şi despre) nord

Despre "modelul suedez" s-a tot vorbit în România prin anii '90: e socialismul călduţ care ne face cu ochiul dintr-o ţară în care e iarnă şase luni pe an; e o îngemănare fericită de liberalism economic şi responsabilitate socială; e bunăstarea generală garantată de un stat bogat şi bine administrat. Pardoxul e că, deşi funcţionează atît de bine, modelul suedez nu poate fi aplicat nicăieri în altă parte. Carmen Vioreanu l-a învăţat din cărţi, din teatru şi din şederi repetate în Suedia. Predă suedeza la Facultatea de Limbi şi Literaturi străine. Şi traduce din suedeză, norvegiană, daneză şi islandeză. În vreo zece ani a tradus douăsprezece romane şi şaptezeci de piese de teatru. Este doctorand în ultimul an la UNATC şi pregăteşte o teză despre dramaturgia suedeză contemporană, sub coordonarea profesorului şi regizorului Alexa Visarion.

În România, literatura suedeză pare mai degrabă ceva exotic. Nu pentru că ar veni de pe cine ştie ce insulă însorită cu palmieri. Ci pentru că e necunoscută. Autorii din ţara care acordă premiul Nobel sînt aproape necunoscuţi în România. Numele lor figurează în bibliografii universitare - dar cărţile nu se prea găsesc în librării. Acum doi ani, Editura Trei a dat lovitura cu Trilogia Millenium de Stieg Larsson - însă cărţile nu au reuşit să dezgheţe piaţa literară, să-i convingă pe editori să publice mai mult din literaturile nordice. Acesta e contextul în care lucrează Carmen Vioreanu, una dintre cele mai active traducătoare de suedeză.

Atunci cînd a intrat la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine de la Bucureşti a ales suedeza (ca a treia limbă). "Pentru suedeză am venit de fapt la acea facultate. Din păcate, pe vremea aceea nu exista decît ca a treia opţiune. Şi îmi plăcea rock-ul suedez." (Într-adevăr, la sfîrşit