Iată un om care ştie ce vrea şi ne spune şi nouă. Premierul Mihai Răzvan Ungureanu are două ţeluri politice bine definite, pe care le-a prezentat, concis, la postul public de televiziune. Primul: să rămână prim-ministru şi după alegerile parlamentare – „Nu vreau să mă opresc în noiembrie, n-am venit să peticesc, ci să construiesc”. Al doilea: să candideze şi să fie ales preşedinte – „Acest guvern trebuie să funcţioneze bine, iar, dacă acest lucru se întâmplă, putem discuta şi mai departe”. Este un viitor atât de limpede, atât de precis trasat, încât aproape că nu mai lasă loc de necunoscute. Este, totodată, drumul care i-a fost predestinat de către Traian Băsescu, care şi-a aflat în MRU, urmaşul, şi de către PD-L, partidul disperat după un salvator.
Intersectarea ambiţiilor personale cu dezideratele politice ale forţelor ce-l susţin face din premierul Ungureanu un adversar de temut pentru oricare candidat al Opoziţiei. Victor Ponta, care ţinteşte şefia executivului, şi Crin Antonescu, care-o vizează pe cea a statului, ştiu, de-acum, la ce să se aştepte. Spre deosebire de alţii, care se-nchid precum mimosa pudica, atunci când sunt întrebaţi ce funcţii îşi doresc, ori îşi dau ochii peste cap, punându-se „la dispoziţia ţării”, MRU nu ţine pe nimeni în mister şi suspans, chiar dacă acţiunile sale de aici încolo vor fi privite prin prisma scopurilor sale politice. La nici o lună de la instalarea sa la Palatul Victoria, se anunţă a fi deja un candidat, un competitor de cursă lungă, pe care ceilalţi nu-şi permit să-l ignore. Nu neapărat sondajele de opinie, care-l plasează pe primul loc al încrederii populaţiei, trebuie să le dea de gândit, ci felul în care acţionează. Mihai Răzvan Ungureanu şi-a propus să fie un premier tare, exact opusul celui care l-a precedat. Şi-a început mandatul cu trei demiteri, a asmuţit fiscul asupra evazioniştilor, a dat normă ANAF am