Carla Gusan, mama unei fetiţe, de 14 ani, acuză medicul chirurg de faptul că i-a operat copilul de două ori, în decurs de două săptămâni
Femeia, care era plecată la muncă în Franţa, s-a întors în ţară când a aflat ce s-a întâmplat cu fetiţa ei. Ea povesteşte că mezina familiei, Roxana Gusan, aflată în grija unei surori, de 19 ani, a fost adusă la spital pe 13 februarie şi că a fost operată de apendicită.
După şapte zile, fetiţa a fost externată, când s-a reîntors pentru scoaterea firelor, asistenta i-a comunicat surorii mai mari, care o însoţea pe minoră, că vindecarea nu decurge normal.
Fetele au revenit a doua zi la Spitalul Judeţean Mehedinţi şi medicul a fost informat că fata nu se simte bine, dar cele două tinere au fost trimise acasă. După o săptămână, Roxana Gusan s-a întors iar la urgenţe şi a fost trimisă la Secţia de boli infecţioase de la Spitalul Grecescu pentru că are un microb în stomac.
După ce s-a infirmat şi acest diagnostic, fata a ajuns din nou la Spitalul Judeţean. Aici, medicii au pregătit-o pentru cea de-a doua operaţie şi au cerut rudelor, care o însoţeau pe tânără, să semneze pentru operaţie pentru că se efectua o a doua anestezie într-un timp scurt.
Motivul, o infecţie ginecologică. Rudele alarmate de neclarităţile în emiterea unui diagnostic au luat copila şi au mers la un cabinet ginecologic particular pentru analize mai complexe.
„Domnul doctor Pătraşcu i-a făcut un ecograf şi a scris pe foaie, peritonită acută, operată urgent maximum patru ore. După cea de-a doua operaţie, medicul chirurg a spus că a decurs bine intervenţia şi că a fost vorba de puroi pe ambele trompe uterine.
Când a venit prima dată la urgenţe de ce i s-a făcut operaţie de apendicită fără să se depisteze şi această infecţie ”, întreabă mama fetiţei.
Conducerea Spitalului Judeţean Mehedinţi va face o anchetă internă