La Gimnaziul “Serafim Duicu” din Târgu-Mureş, am găsit un alt exemplu de dascăl care, din atâta pasiune pentru meserie şi dragoste pentru elevi, a revenit în învăţământ, hotărâtă să lupte cu greutăţile cu care se înfruntă un profesor cu pretenţii, în primul rând, de la sine însuşi. Discuţia purtată cu profesoara de Limba română a fost precum o confesiune a unui om îndrăgostit de meseria pe care o face.

Reporter: Unde aţi lucrat în învăţământ?

Codruţa Cătinean: Am început în 2002 să lucrez, ca şi profesor suplinitor la Gimnaziul “Emil Drăgan” din Ungheni, iar apoi, din 2003, şi la Gimnaziul “Serafim Duicu”, până în prezent.

Rep.: Cum motivaţi alegerea acestei discipline?

C.C.: Este o materie de suflet pentru mine. Eu a trebuit să mă descurc singură cu pregătirea lecţiilor şi a fost obositor, astfel încât m-am gândit să renunţ. Dar, venind la această şcoală, în urmă cu nouă ani, am avut parte de câte o generaţie de care m-am ataşat profund şi, privindu-i pe ei, cum îmi sorb uneori cuvintele, este lucrul care mă determină să rămân, să fac cu aceeaşi plăcere această meserie. Elevii îmi sunt tare dragi, îi iubesc şi ei ştiu asta, văd asta. Îmi iubesc meseria, îmi place literatura. Este o disciplină frumoasă şi pe mine, ca dascăl, mă ajută să îmi pun în valoare calităţile pe care ar trebui să le aibă orice dascăl, în primul rând, iubirea faţă de elev, de meserie, profesionalismul, tactul pedagogic, răbdarea, atenţia pe care trebuie să o acorzi fiecăruia. Mereu încerc să îi cuprind cu privirea pe toţi atunci când vorbesc şi sper să ajung la sufletul tuturor.

Rep.: O problemă a zilelor noastre este lipsa lecturii în rândul tinerilor. Cum ar trebui ajutaţi elevii în acest sens?

C.C.: Îi încurajez oferindu-le ceva în schimb. Îi pot încuraja, în primul rând, prin note, prin discuţii cu părinţii. Eu nu pot să îi verific, iar părinţii sunt ce