Gigi Căciuleanu a acordat un interviu „României libere" în care povesteşte despre proiectele sale româneşti.
Domnule Căciuleanu, de ce aţi ales tocmai „Carmina Burana"? Vă bântuia de multă vreme ideea unui astfel de spectacol sau v-a inspirat trupa de la Târgu-Mureş?
A fost o alegere făcută de comun acord cu scriitoarea Alina Nelega, care colaborează în momentul de faţă cu noua direcţie a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş. Este un proiect pe care îl gândesc de vreo 10 ani, pe care nu mi-a fost dat să-l realizez în Chile, aşa că la sugestia Alinei m-am bucurat foarte mult.
Care e conceptul spectacolului?
Este un spectacol de teatru coregrafic: adică un... spectacol de dans. Dvs. faceţi teatru coregrafic faţă de teatrul-dans al Pinei Bausch, cu care aţi lucrat. De fapt, Pina n-a făcut decât să pună un nume pe un sertar. În acel „sertar" se găseau deja precursorii ei şi mai ales „mentorul" Pinei, Kurt Jooss, cu celebra şi astăzi deja „clasica" lui „Masa verde". La un moment dat, când doamna Miriam Răducanu era „acuzată" de către colegii noştri drept-gânditori de „expresionism", dânsa a replicat zâmbind: „Nu este expresionism! Dacă ar fi ceva, ar fi mai degrabă impresionism". Cu aceeaşi detaşare şi cu acelaşi „grad doi" vorbesc şi eu de teatrul meu coregrafic.
De ce v-aţi dorit să vă îndepărtaţi de „modelul" Pina?
Nu m-am îndepărtat. Cred, dimpotrivă, că l-am dus mai departe. Pina acţionează ca un genial regizor: ia dansatorul şi îl transformă în actor. Mi se pare minunat.
Pe mine însă ceea ce mă pasionează este ca, după ce a fost făcut să gândească actoriceşte, să iau dansatorul astfel „evoluat" şi să-l duc mai departe, spre mecanismele de dans: acest lucru este însă posibil doar dacă primul pas, cel al teatrului-dans, a fost depăşit. Este ca şi cum i-aş pune pe nişte actori să danseze şi să acţioneze nu după legi de regie, ci
